Dizidență pastorală
Că păstorul de la turmă le tratează ca pe oi,
Şi le poartă la păşune şi prin arşiță şi ploi,
Caprele isterice, culte şi emancipate,
S-au gândit că-s necesare,
Dorul Þării și Credința (fragment)
...................................................
Într-un scurt răgaz, un baci nins de ani cu plete sure,
Prin prislopul obcinilor rătăcește prin
Maestrului Celibidache
Lăstar uman de viță românesacă,
Voltaic arc al muzicii ajuns,
Ne-ai părăsit din viața pământească
Să strălucești mai tare pe ascuns.
Și dacă astăzi ai ajuns
Doar femeia,...
N-am nimic în astă lume
Decât sufletul și-un nume.
Că s-a întâmplat cândva
Ca să am consoarta mea,
E un lucru prea firesc
Ca să mă destăinuiesc,
Doar atât doresc să
UTRENIA
Când luna își trece peste zenit,
Bălaiele-i plete prin nori de argint,
Pornesc lângă mama, cu pasul grăbit,
Pe ulița veche ce duce la Schit.
Prin codrii
PRIMÃVARA
Au venit de nuștiu unde, ușurându-ne povara,
Păsările migratoare braț la braț cu primăvara.
Cu lumină și căldură, din zori până la chindii,
Au întins pe tot imașul un covor de
SINGUR
Cu giulgiu-mi stacojiu de obida vremii,
Petrec singuratic ușor, dar și greu,
Prigoana de zile răsfrânte-n bejenii,
Prin freamătul destinului meu.
Adun ici și colo
Odă omului gândire
E limpede, că omul, din fragedă ivire,
S-a ridicat în slavă prin propria-i gândire.
Și când văzut-a-și viața și hrana lui cea searbă,
A prins a pune focul în slujba
Milostivul Domn Major
Marți e târg la noi - si piață,
Si se strâng de dimineață,
Bulucinduse-n obor,
În raiul afacerilor,
Mulți țărani modești, cinstiți,
Și târgăi
Mama
Cântul ei, de la chindie,
Dulce și suav și blând,
Mi-nsoțește peste noapte,
Glasul plânsului plăpând.
Și-ntâmplările din lume
Cu voinicii Feți-frumoși,
Iscusit le povestește,
Iarna
Prea angelică, sprințară,
Iarna a avenit în țară,
Dăruind la fiecare,
Din omăt, o cușmă mare.
Grijulie ca bunica,
Pune peste văi tunica,
Și steluțe croșetate,
Pe la tâmple în
Dorință
Zece vieți eu mi-aș dori,
Românește a trăi,
Prin poenile lumină,
Unde liniștea-i deplină.
De se-ntâmplă-n mii de rânduri,
Să-ntâlnesc prin larg de crânguri,
Pe băcița cu
Menestrelul
Au ajuns de pe câmpii,
Foloricelele pe ii,
Să dea girul muzelor
Și dulceață buzelor.
Iar prin aur de cosiță,
O angelică băciță,
Vălurită de fiori,
La ureche prinde