Poezie

Odă omului gândire

2 min lectură·23 martie 2008

Mediu

Odă omului gândire

E limpede, că omul, din fragedă ivire,

S-a ridicat în slavă prin propria-i gândire.

Și când văzut-a-și viața și hrana lui cea searbă,

A prins a pune focul în slujba lui să ardă.

Amarnicele vremuri au fost de-atunci în stare,

În țarina gândirii să-i dea mereu lăstare.

Iar vrăjmășia fricii, i-a dat spre rezolvare,

Enigmele terrestre și cele abisale.

Cu fiarele pădurii ce lângă el au fost,

Și-a împărțit izbânda și strâmtul adăpost.

Ori, a lovit cu piatra când s-a împotrivit

Acelora din codru, ce l-au dezamăgit.

Pe când privi săgeata înaltă, către cer,

Ajunse fără știre în Epoca de Fier.

De-aici, vâsli o luntre, trecuse o chindie,

Să-l prindă răsăritul și tihna în câmpie.

L-au prigonit și gerul și arșițele multe,

Și spaima furibundă a dogmelor oculte.

Iar brațele puterii i-au rostuit cetate,

Să stăvilească foamea și lipsa de dreptate.

Punând lumina lunii ca rima la un viers,

Celestelor pagode pierdute-n univers,

Din foșnete de frunze și murmur de izvoare,

Și-a zugrăvit spre suflet, de muze o cărare.

Și când avu răgazul, istoria și-a scris,

Pe pietre și papirus ori pe mărgean de vis.

Și-au apărut poeții în ritm de poezii;

Artiștii fără număr cu mii de fantezii;

Și oamenii cu cifre - izbânzile gândirii,

Să pună diadema pe fruntea omenirii,

Iar astăzi, - cel cu arcul, din locatar rupestru, -

A devenit virtute și mesager terrestru.

E limpede, că omul, din fragedă ivire,

S-a ridicat în slavă prin propria gândire.

Nici focul și nici roata, n-ar fi ajuns departe,

De n-ar fi fost gândirea și dragostea de carte.

001.735

constantin bejenaru. “Odă omului gândire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-bejenaru/poezie/1774876/oda-omului-gandire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.