Am contopit doua momente,
Un început de mai și
Un sfârșit de octombrie,
Le-am cusut împreună
Vrând să-mi strâmtez viața
Ca și cum ar fi fost o fustă,
Fără să-mi pese de gânduri,
De imagini și
Ocean sălbatic, plutești prin mine,
Răsfrânge-ți setea și orgoliul mut,
Colindă-mi încăperile, transformă-te în șine,
Vindecă și rănește, la fel ca la-nceput...
Un coridor de Soare și de
Sunt un consumator,
Mă hranesc cu timp și spațiu,
Dolul mă indoliază
Și mă simt viciat,
Oglinda se înnegrește
Rochia se destinde
N-am mai purtat-o și-n seara asta,
Am ascultat ultimul
Îmi picură gânduri, le simt
Covârșitoare!
Greoaie și blande, gonind
Paralizante...
Dă-mi liniștea, julie!
Nu știu unde s-ascunde,
Strecoară-mă cu vorbe, măcelărind,
Soluția pictată pe-o
Iubirea nu iartă, nu uită, dar permanent se metamorfozează.
Þi-am dat mai mult decât posedam din mine, așa că acum am rămas cu datoria de a trăi tot restul vieții mele...
Dacă ai ști să-mi ocolești surâsul,
Un munte de ai înălța in calea mea
Tot n-ai putea să ocolești răspunsul
La întrebarea ce atârnă, grea.
Dacă în templul de tăcere ai ceda
Și te-ai întinde
Lasă-mă să zbor!
Vreau să mă-nalț și-apoi să mor,
Să simt pe buze viața fremătând,
Durerea-n sufletu-mi, vibrând...
Desprinde-mă de ram!
Din fericirea-mi ia un kilogram,
Și risipește-l în
Dorm, și dorm cu gândurile grămadă
Strânse în jur ca o plapumă
Risipite-n mine, ca o zăpadă
Născută joi, doar dintr-o lacrimă,
Dorm, și dorm cu visele rătăcite
Împrăștiate-n camera
Albastru...!
Rupt din cer,
Adus pe Pământ
Și transformat în tăcere...
Iar ochii tăi,
Două bucăți de albastru
Nu sunt pământeni!
Sunt două Universuri
Născute nu din marele Univers
Ci din
