Poezie
Albastru...!
2 min lectură·
Mediu
Albastru...!
Rupt din cer,
Adus pe Pământ
Și transformat în tăcere...
Iar ochii tăi,
Două bucăți de albastru
Nu sunt pământeni!
Sunt două Universuri
Născute nu din marele Univers
Ci din ele înseși[însele],
Ca două cercuri
Care,în mișcarea lor
S-au întalnit
Dând naștere acelui Univers
Pe care îl știm noi...
Nu am înțeles asta până când
Þi-am văzut ochii în noapte...
În ei fusese ascuns infinitul!
Și acum îmi amintesc sclipirea lor,
Care mi-a orbit inima...
Privindu-i am atins,
Dragostea absolută,
Dar numai pentru o secundă,
Ca apoi să cad în întunericul etern
În care nu pătrunde nici o luminiță...
Asta e pedeapsa mea
Pentru că am iubit
O faptură ireală,
Mai presus de condiția mea umană...
Dar nu regret nimic,
Căci deși în întuneric,
Port cu mine o bucățică
De absolut,
Desprinsă din infinitul
Ce mi-a distrus sufletul...
Deși apa e incoloră,
Poartă în adâncul ei
Fire de albastru...
Aștept în durerea mea
Clipa în care voi putea
Deveni o apă lină,
Cu reflexii albastre,
Ce crește și se înalță
Din propriile lacrimi,
Care sub un clar de lună
Va oglindi sarutul
Unor tineri îndrăgostiți...
Iar undele mele
Să mângâie iubirea lor
Pământeană,
Ce nu cunoaște blestemul
De a fi iubit
Albastrul...!
013.240
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 203
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 53
- Actualizat
Cum sa citezi
Cojocea Manuela Simona. “Albastru...!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cojocea-manuela-simona/poezie/136104/albastruComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
sa iubeasca si sa sufere la infinit
creatie nascuta din durere
Ne faurim universuri de iubire si apoi ne prabusim in gauri negre de ignoranta.
E vina ta ca esti prea sensibila?
Nicidecum
paradoxul alb negru ingemanat
albastrul din sufletul tau sa sfarame in cioburi incolore toata durerea continua a blestemului de a simtii prea mult si prea profund.