Claudiu Tosa

Strofa 1 pare scrisa de cineva care-i in clasa a 11-a sau a 12-a:
- muzica ma patrunde pe toate culorile e deja un truism in epoca stroboscoapelor si a jocurilor de lumini prezente la orice concert, show, s.a.m.d. Adica nu mai ai ce scoate din imaginea asta, e fumata 100%. Ea e deja imagine poetica inainte s-o gandesti tu. E ca si cum incerci sa faci o metafora din faptul ca i-ai pus-o cuiva cu prezervativ cu gust de cola.
- partea cu "fini curenti electrici" m-a facut sa rad. E un detaliu complet inutil, hilar cumva, pentru latura lacrimogena pe care textul o propune.

Strofa 2 incearca o filosofie dar esueaza. Cand am citit "oameni care stralucesc" ma asteptam la un artificiu smecher, eram sigur ca va urma o chestie de revelatie, dar tu chiar mizezi pe imaginea asta si doar atat.

Strofa 3 se leaga de nr 2. Oscilez intre a spune ca te-a influentat Coldplay - Sky full of stars sau love paradeul din Berlin.

Strofa 4 e sincer mult prea siropoasa pentru mine, simt cum imi sare glicemia pana la satelitii lui Musk cand o citesc mai ales in contextul celorlalte strofe.

Strofa 5 mizeaza pe o imagine extrem de comuna (ai muri cu mine) care a impanzit muzica de pe tot globul cred. Imaginea in sine nu e o problema, ci faptul ca mizezi strict pe ea.

Impresia generala cu care am ramas este ca vrei cu tot dinadinsul sa transmiti ceva sensibil. Cred insa ca truismele si chestiile excesiv de siropoase obtureaza. Asta e parerea mea.

Dau pompe la suflet? Lacrimile copilariei? Limba atingerilor? Fractura in suflet? Lumina geloasa? Sperante obscene? Numaram ploile impreuna? Nori facuti din lacrimi? Usor-usor te aliniezi la noul standard al dulcegariilor gratuite si-al briz-brizurilor care sunt complet lipsite de vreun orizont poetic si care au inceput sa predomine aici - locul lor fiind mai degraba prin atelier. Colac peste pupaza ai mai dat-o si-n boala lui Stefan Petrea si te comentezi singur (poti pune oricand linkul ala in text editandu-l, chiar nu e nevoie sa il pui pe post de cocmentariu). Din text mai lipsesc niste coaste, tample si irisi ca tabloul sa fie complet. Te vinzi extrem de ieftin, Leo, si pare ca ceea ce se petrece pe aici a devenit foarte contagios.

Stift?

Uitasem sa spun ca sunt de acord cu spusele Iuliei, anume ca siteul trebuie sa isi revina. Dar sunt optimist. Din punctul meu de vedere deja isi revine tinand cont ca interactiunile au inceput sa-si recapete diversitatea, pregnanta si obiectivitatea - in detrimentul favoritismului, al relativismului critic dar mai ales al non-combatului. Citeam ieri comentariul cuiva care spunea ca suntem colegi si cu totii dorim sa cream, deci trebuie sa ne sprijinim intre noi. Mie asta mi se pare o afirmatie care mai degraba urmareste reeditarea utopiei egalitariste propusa de comunism. Cu atat mai mult cu cat venea pe filiera unei polemici.

Diferentele sunt mai importante decat asemanarile din simplul fapt ca primele pot duce la ultimele in vreme ce ultimele, impinse la extrem, risca sa genereze o stare de confort care in cele din urma se transforma intr-un bilet (doar) dus catre somnul ratiunii si uciderea spiritului critic.

Un exemplu simplu: dialogurile Tutea - Cioran. Daca ar fi stat de vorba un Tutea tot cu un Tutea sau un Cioran cu un alt Cioran totul ar fi fost extrem de plictisitor si neproductiv.

Imi place metafora desenelor animate. As evita insa repetitia desene/desenezi din versurile 2 si 3 care pare mai degraba o stangacie. Conjunctivul prezent exprimat prin "să" in aproape tot textul face poemul un pic cam previzibil. Cu toate ca ai incercat sa nu folosesti "să" in "eu o arunc spre stele", dar excluderea sa duce mai degraba spre inconsistenta. Partea cu iepurasul mi se pare usor gratuita, textul parand mult mai compact si aerisit fara.

E un poem reusit si sensibil. Esti mai putin criptic si mai direct iar textul (pentru mine) chiar curge firesc. Imaginea florilor care cresc nu e noua dar in contextul dat se potriveste foarte bine si chiar reuseste sa surprinda sfintentia mamei.

Argumentum ad hominem - dupa cum i-am spus ieri unui alt coleg de site.

Eu stiu ca vulpea era cu strugurii, nu ursul. De cand i-a luat ursul locul? Si ce s-a intamplat cu vulpea?

Cat despre lumina, va garantez ca privesc in ea. La un moment dat insa te orbeste si atunci trebuie sa mai clipesti sau sa inchizi ochii.

Nu stiu daca sunt negativist. Cred ca sunt un fel de ghiveci (ca tot am folosit cuvantul asta mai sus). As spune ca e esential ca omul sa fie de toate - cuvantul cheie fiind mai degraba echilibrul si nu izolarea unei stari de fapt sau de sine. Altfel devenim sectanti. Luam rigla, o punem de acolo pana acolo si spunem ca dincolo de acele puncte realitatea nu exista.

Nici nu esti obligat sa interactionezi cu mine si chiar te rog sa nu o faci daca nu simti nevoia. Prefer o sinceritate bruta si frontala decat o minciuna pensata si rujata. Cand las un semn in subsolul unui text nu e pentru ca doresc sa impun cuiva punctul meu de vedere, ci, nu fac decat sa imi impartasesc parerea. Te rog nu te simti obligat sa-mi raspunzi in cazul in care iti scriu. Daca te uiti atent la interventiile mele niciuna nu incearca sa convinga pe nimeni de nimic. Problema apare cand se trezeste cineva care are impresia ca eu urmaresc sa ii fac ceva. Dincolo de asta, oricat ma contrez cu cineva si indiferent in ce circumstante, voi face intotdeauna distinctie intre comentariile omului si textele sale. Una e actul polemicii (indiferent cat de stupida sau inteligenta este) si alta e actul creator. Mai simplu spus: Ilie comentatorul si Ilie autorul sunt pentru mine doua persoane total diferite. Motiv pentru care nu te pot evita pentru ca asta contravine principiilor mele. Cu atat mai mult cu cat asta ar insemna sa retin la nivel interior o stare de incordare si de tensiune, sa ma incarc practic cu ceva negativ in raport cu cineva care in realitate nu mi-a facut nimic. Pentru ca ceea ce se intampla aici e fix nimic. Inchizi calculatorul si pac, a disparut. Nu exista. Ilie, interactiunea pe internet e atat de plina de biasuri incat cea mai mare greseala pe care o poti face este sa o iei suta la suta in serios si sa te lasi coplesit de ea. Stii cum ii spune fetita aia lui Neo in prima parte din Matrix "there is no spoon" dupa ce indoaie lingura? Exact acelasi principiu se aplica si in locul asta cand spun ca lucrurile de aici nu trebuie luate mai in serios decat sunt: pentru ca locul asta nu exista. Toate cele bune.

De ce ti-ai sters postarea cu lansarea de carte? Chiar era ceva dragut.

Cred ca ti-a iesit crescendoul din prima strofa. Chiar reuseste sa construiasca o stare pe care poemul o pastreaza pana la capat. As sterge insa "neglijenti". Nu e necesar. Explici practic de doua ori acelasi lucru. Batranetea pe care o invoci dublata de scapatul maruntisului fix asta evoca: stangacia, neglijenta, etc. Mai departe as modifica strofa 3 iar textul ar arata cam asa:

știi cum este
alergi un fluture
deal după deal
după alt deal
și rupi o floare
vale după vale
după altă vale
obosit
te-așezi și privești tăcut
în depărtare...

apoi am sărit câteva străzi mai departe
unde se plimbau pe sub castani
bătrâni cărora
le cădeau mărunțișuri
de prin buzunare

adunam
nu bănuții și nici amintirile care
nu mai țineau pasul cu ei
ci respirațiile
fibrelor din lemnele seculare
fiecarui copac care emana molecule de oxigen
rătăcite prin sevă
de zeci de ani

am să-mi fac și eu un obicei
să mă plimb pe acolo
dacă tot am aflat
că pe acele străzi
printre castani
aerul copilăriei este păstrat

Am sters partea cu fibrele pentru ca ingreuneaza textul plasandu-l intr-o zona mult prea descriptiva care in realitate taie din forta finalului.

E un text cuminte, asemenea unui elev de clasa a patra care sta nemiscat in timp ce invatatoarea explica ceva privind spre clasa. Dar are un soi de inocenta profunda si simpla care reuseste sa surprinda o stare launtrica intensa.

Asa vad eu textul.

Textul lui Ion Muresan e monumental! Nu il stiam. E impecabil. Prima strofa imi aduce aminte de imaginea de referinta cu toaleta din Trainspotting. E un text incredibil de frumos, puternic si sensibil. Clar nu se poate compara cu ce e aici, exact cum spune si Amanda.

Ar putea fi, vine de la Schrauben.

totusi sa spun ca la mine textul asta nu a ajuns sub niciun chip. Nu stiu de ce. E posibil sa-mi fi pierdut sensibilitatea. Cu toate ca acum vreo 30 de minute am instelat un text mai sensibil decat asta. E posibil sa fie insa vorba de profunzime si nu de sensibilitate. Cu toate ca si ala e profund in felul sau. Dar a fi sensibil nu e totuna cu a fi profund iar vice-versa e la fel de valabil. Deci din moment ce sensibilitatea si profunzimea nu se exclud dar nici nu se afla neaparat in relatie de interdependenta este vorba de altceva. Ar putea fi lirismul, dar textele sunt cam egale din punctul asta de vedere. Momentan e mister. Dar pana ma lamuresc vreau sa spun ca scrolluind comentariile am realizat ca aici, in subsolul textului lui Leo, se face pe fata troc, bisnita cu iubire universala (de aia de tipul John Lenon - Imagine). Nu poti desfiinta textul si apoi sa il instelezi. Iulia, fie ai aflat ca esti ruda cu Leonard Ancuta, fie ai un prieten comun cu Leonard Ancuta, fie ai dat-o la pace cu Leonard Ancuta pe Facebook, fie nu mai are cine sa iti cumpere cartile si atunci te impaci cu Leo ca sa mai vinzi o carte. Cu toate ca Leo e mai interesat sa vanda decat sa cumpere. Dar sa o tot intorci ca la Ploiesti pe sub texte e groaznic. Mai ales dupa ce l-ai facut pe bietul Leo manelist - in conditiile in care tu insati scrii de parca esti textiera lui Stana Izbasa. Revenind la text mi-am dat unde e problema. Celalalt pe care l-am instelat curge firesc. Asta face parte deja dintr-o schema cu alcool, suferinta si iubire care predomina la Leo. Acolo-i problema.

Ma gandesc la cativa colegi de site carora titlul li s-ar potrivi de minune.
Ba in cazul lor el ar putea fi un pic tunat:

"sufar deci exist si am dreptul sa persist"

Trecand peste asta nu mi se pare un text rau dar e cam descriptiv. Cred ca ar putea fi scurtat. Asta din cauza ca detaliile dilueaza prea mult sensibilitatea. E frumoasa comparatia cu nota muzicala si de efect. Finalul lasa un gust amar si cumva drumul interpretarii deschis.

Adica desi si pentru noi e cald, noi sa ne concentram sa iti citim textul si sa comentam, dar tu sa nu faci un minim de efort sa ne intelegi? Oameni suntem - vorba lui Gogu Steriade cand ii dadea pachetul cu prafuri americane babei pe faleza din Constanta.

diblul (Dübel)?

In prima propozitie tratati sinceritatea mai degraba din perspectiva utopiei. Restul textului e ghiveci. Un pic de stiinta, un pic mai multa pseudostiinta si destul de multe futilitati.

Prima si ultima strofa nu reusesc sa aiba forta partii de mijloc. Asa am perceput eu textul. De la "Tu esti realitatea..." pana la "improbabil" mi se pare perfect. E nucleul textului. Restul ar merita poate rescris, modificat, etc.

Aparent e un text simplist, sensibil si nepretentios, construit pe ideea de reconciliere cu sine si redemptiune intr-o existenta ulterioara. Nici liric nu poti sa spui ca te da pe spate daca il iei vers cu vers. Cu toate astea forta sa sta in imaginea de ansamblu si nu in detaliu. Il parcurgi si ramai cu o stare care te face sa-l recitesti si sa-i patrunzi sensurile. Asta e efectul pe care l-a avut asupra mea. E drept, l-am perceput ca pe o evocare, o zugravire launtrica care mizeaza mult pe interpretare si mai putin pe concret. Primul lucru la care m-am gandit dupa ce l-am citit a fost bucata asta a lui Aaron Lewis: https://www.youtube.com/watch?v=QAgTs3zWac4