Poezie

Nocturnă II

1 min lectură·1 august 2008

Mediu

Se lasă noaptea ca un veșmânt funebru...

Roiuri de puncte albe

licăresc rebele pe un fost cer,

pe un fost albastru fals,

pe un fost ocean de aer efemer.

Apropie-te și sărută-mi fruntea de piatră,

și ochii-mi obosiți

și pletele-mi răvășite

și gândurile-mi înnegrite

și inima-mi plină de zvâcniri chinuite.

Apropie-te și aruncă-mă în mare,

printre falsele lumini albe

deformate și lungi,

printre molecule haotice

dintr-o fostă apă a vieții.

Vino și mângâie-mi sufletul...

da, sufletul meu osândit și impur,

pasăre glaciară rămasă-n ghețuri,

frunză colorată într-un apus

străin și târziu, fostul meu suflet.

Se lasă cerul negru peste mine

cu punctele lui albe –

fostele lumini;

simt că-mi dă roată pasărea morții.

Mi-arată Hermes colții...

001.123

Claudiu Constantin. “Nocturnă II.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/claudiu-constantin/poezie/1795136/nocturna-ii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.