Claudia Martis

A bătut o aripă. Fereastra mea s-a deschis, senină, spre azuriul cald al cerului. Dincolo de ea, în zbor infinit, cocorii imi dădeau bună-dimineața.

Mi-e dor de o zi cu ploaie, o zi cu ploaie caldă, de vară… Să simt în nări abur de praf umezit, miresme de liliac bătrân, scuturat… Să mă întorc, cu sufletul plin de aburii ploii lângă tine

Stiu ca in fiecare zi privesti cutia postala. Si daca as inceta sa mai scriu, aripa ta ar tremura trista, si s-ar ascunde in umbra unei lacrimi neplanse. Te cunosc, iubite, te cunosc atat de bine

Se intorc iar cocorii si, dincolo de albastrul cerului, poarta cu ei infinitul. Ma dor aripile ostenite, imi vajaie urechile de atata drum, dar ma intorc la izvoare cu sufletul ars si

S-a desprins minutul dintre floare si fruct si, frant, zborul pescarusului a lasat in urma alunecarea dulce a intunericului in mine. As vrea sa sfasai dintr-o miscare perdeaua de lacrimi, sa

Amintirea imi saruta pleoapele intre doua lacrimi si simt la capatul drumului, ca intr-o oglinda, pasul de ieri, tacerea cuvintelor nerostite si neastamparul intamplarii de a fi iubit,

SÃPTAMANA DE LA CAPATUL DRUMULUI Miercuri... M-am intors de cateva zile in oras. Au trecut zece ani de cand am plecat, zece ani de cand am fugit din fata amintirilor, sperand sa uit.

O VARA... “Intre noi si noi a coborit o aripa. I-am zarit penele printre firele de praf asternute pe palmele mele, i-am simtit zbaterea calda ca pe un bocet si acum astept. Drumul meu a

Se-ntuneca in mine o fereastra Si canta glasul toamnei in surdina; Ma prind in jocul frunzelor tacute Si toamna e in mine ca-n gradina. Mi-e pasul greu si ochiu-ncercanat Si bratele

Iti simt incrancenarea in priviri si pasii tai se-ndeasa, tristi, in umbra unor amintiri. E tot acelasi drum si azi, dar mai stingher; aceeasi liniste ciudata e-n jur; ma-nvaluie

Suntem doua lumi, tu si eu, una aici, langa inima mea si alta dincolo de zarea ce ne desparte. A fost un pod intre noi, o raza de lumina, razleata, prin suierul gandurilor

Descatusata in amintiri iubirea reinfloreste asemeni merilor. Ii simt pocnetul suplu al florilor, ploaia de petale albe, nesfarsitul albastru al cerului de iunie, aripile stravezii ale

LIMANURI Dupa-amiaza era fierbinte. Orasul parea pustiu. Umar langa umar, masurau pietrele drumului. Se plimbau de cateva ore, fara ca vreunul din ei sa sparga tacerea. Se temeau de cuvinte

Am simtit atingerea petalelor tale, dragoste, Si gustul polenului, amarui… E doar vantul cel care mi-a purtat Pasii Deasupra visului tau Si m-am oprit acolo, Fantana, Sa adap asteptarea Si

Si-a frant zborul dragostea In coltul inimii tale. Si am asteptat Sa o ajuti Sa se inalte din nou. Si am sperat Sa se inalte din nou. Zilele mele au ramas Prinse in asteptare. …si ploile au

În fiecare primăvară, Când se trezesc fluturii, Ochii tăi îmi par mai verzi, Iar inima ta mai fierbinte. Pașii ce mă poartă spre tine Trec tot mai grăbiți Și te simt tot mai aproape Ca o

Caută printre gândurile tale Si poate mai găsești o speranță, Un pas, Sau un vis rămas ascuns, Sub valuri de tristețe… S-au risipit clipele de fericire, Dar degetele tale au lăsat Urme în

JURNALUL “Au trecut aproape zece ani din ziua cand inima mea s-a frant, ca o aripa in intunericul deznadejdii. N-am sa aflu poate niciodata de ce intre noi s-a asternut tacerea, de ce