Ce drum sa-mi mai poarte pasii?
Ce lacrimi sa-mi mai spele gandurile
si zborurile
si saruturile?
Unde sa-mi mai adun visele
daca palmele tale s-au sters,
fara urma?
Nu-mi mai pot numara
Suntem doua lumi, tu si eu,
una aici, langa inima mea
si alta dincolo de zarea ce ne desparte.
A fost un pod intre noi,
o raza de lumina,
razleata,
prin suierul gandurilor
Iti simt incrancenarea
in priviri
si pasii tai se-ndeasa,
tristi,
in umbra unor amintiri.
E tot acelasi drum si azi,
dar mai stingher;
aceeasi liniste ciudata
e-n jur;
ma-nvaluie
Amurguri se intorc in mine
Asemeni pasarii in zbor
Ce-si scutura usor aripa
La umbra cuibului de dor.
Ma-ntunec in lumini de-albastru,
Renasc in amagiri de alb,
Mi-s ochii galbena
Se-ntuneca in mine o fereastra
Si canta glasul toamnei in surdina;
Ma prind in jocul frunzelor tacute
Si toamna e in mine ca-n gradina.
Mi-e pasul greu si ochiu-ncercanat
Si bratele
Mi-e sufletul o coarda de vioara
Pe care ard arcusuri de taceri,
Si fruntea-mpovarata de lumina
Nestinsei amagiri de ieri.
Nu pot sfarma cu degetele zidul
Ce si-a intins amarul intre
