Ciupureanu Dan

Primele semne apar cu prima lopată de cărbune aruncată. Halucinațiile întrețin văpaia care se ridică - nu mai ai aer - întâmplarea este planificată - imaginile aleargă în jurul tău - ești un focar

"în spital eu nu o să mai vin la tine" mi-a zis într-o zi când stăteam în pat mă uitam la tavan și tremuram "dacă intri iar în spital de data asta nu mai ieși" iar umbrele s-au oprit într-un

nu se întâmplă niciodată nimic dar dacă vă urcați seara pe bolovanul de pe terenul de skate veți observa la etaj o lumină oarbă care pâlpâie iar dacă vă puteți ține echilibrul mai mult timp poate

e ca o pubelă de gunoi plină cu resturi de incertitudine și frustrare al cărei miros se înalță printre blocurile turn ale cartierului murdar de la periferia orașului unde stările mele locuiesc

împreună cu vecinii dădeam ture blocului prin șanțul pe care îl săpaserăm iulia era la spital căzuse pe o platformă de la etajul șapte "tu l-ai omorât pe grasu' în bătaie?" m-a întrebat

timp am încetat să mă mai gândesc la mine am lăsat lucrurile așa cum sunt ca pe niște bărcuțe de hârtie împinse de vântul de deasupra căzii nu am simțit nimic și nu m-am gândit la nimic fericirea

într-o zi îți vei da seama că cel mai probabil o să fii îndrăgostită de vre-un coleg de la școală cu care vei presupune că nu te voi lăsa cel mai bun sfat pe care ți-l pot da este să ai o

ca o menghină azi lumina soarelui trece printre jaluzele și mă atinge pe piciorul desculț nici vorbă să-mi caut ciorapul acum nici vorbă să-l descalț pe celălalt cum am mai spus azi totul e la

cu regretul când toate gândurile se concentrează asupra unui punct m-a întrebat într-o seară am mers în curte și-am rupt o frunză de nuc am făcut focul și-am aruncat frunza în foc mai întâi s-a

au gustul mării oftează și sughiță -și dă părul la o parte cu gesturi de fetiță la pieptul meu se-mpinge și se cuibărește se zbate și adoarme oftând dumnezeiește

în palma mea și ascultă-ți ultimul vis mi-ai zis în drum spre sanatoriul de noapte când nu eram atenți luna scotea o mână și făcea valuri de-a lungul râului peste care treceam

"ai vrea să mai trăiești? oricum vei ajunge la nebuni" m-a întrebat dumnezeu de pe schela de unde picta cerul "de ce ar vrea să mai trăiască?" a adăugat un chinez iar dumnezeu și ceilalți 49 de

”dragostea trăiește singură nu trebuie să faci ceva pentru ea” mi-a zis printre altele și m-am dus la geam un șoricel urca pe zidul cofetăriei am scos bricheta din buzunar și-am aruncat-o cât am

care doarme și visează întâmplările mele seara îi citesc poezii iar el îmi zâmbește din somn mă mângâi pe cap cum l-aș mângâia pe el iar cel care trăiește în mine se chircește ca un copil în

fetița care târa o păpușă nu plângea niciodată   avea un carnețel în care trăgea linii când se uita spre cer și câte un vapor trecea pe deasupra ei fetița care târa o păpușă era foarte

tânărul din cauza căruia vecinii cheamă poliția eu sunt nebunul pentru care infirmierele formează 18 eu sunt bătrânul care se pișă beat în lifturi eu sunt sugarul care o mușcă pe mă-sa de țâță eu

pe șantierul unde lucrez pun țigle într-o noapte cineva mi le-a dărâmat pe toate a doua zi am început să le pun la loc și am rămas peste noapte să mi le păzesc o lumină cobora din cer

Părul lung îi acoperea fesele avea și degete lungi ascunse sub scaun o dureau genunchii din picioare clipea își băgase degetele prin păr transpirația curge pe sub cravată din urechi i se

de gândurile mele pe care nu le mai pot controla mi-e frică de universul deformat ce crește în mine puțin câte puțin ca igrasia pe niște pereți al unui sanatoriu "ca să nu îți mai fie frică

găsisem locul unde erau cărți de poezie originale "ce tare e asta să moară mama" zice claudiu clătinându-se cu revista poetry în mână "deși nu mai beau dă-mi să gust și eu" zice ovidiu "și ziceți

de câteva luni la paris lucram la bucătărie învățasem să tai ceapă ca un adevărat bucătar aveam un tricou alb pe care îl spălam în fiecare seară de ziua mea am băut o sticlă de votcă cu colegii

când nu mai vreau să mai trăiesc mă ridic pe vârfuri cu mâinile deasupra capului și mă învârt ca o balerină sub reflectorul gardului electric apoi mă retrag cu spatele din scenă salutând

aud culorile cum își schimbă nuanțele simțul olfactiv lucrează la turație maximă absoarbe parfumurile tari și le prelucrează ca un violonist care cântă după ureche îmi aud cele mai îndepărtate