Grupaj de poezii publicat în revista Timpul

fetița care târa o păpușă nu plângea niciodată

avea un carnețel în care trăgea linii când se uita spre cer

și câte un vapor trecea pe deasupra ei

fetița care târa o păpușă era foarte serioasă

mergea ce mergea apoi se oprea și ofta

și mai trăgea câte o linie în carnețelul ei

fetița care târa o păpușă era și ea o păpușă

în loc de ochi avea doi nasturi mari cu câte trei găuri

am deschis

o ușă am dat peste altă ușă am deschis-o

și-am dat peste altă ușă pe care am deschis-o

am deschis uși până am ajuns în dreptul

unei ferestre am deschis-o am dat peste altă

fereastră apoi am deschis toate ferestrele

s-a auzit un zgomot în depărtare nu reușeam

să văd pasărea care trecea prin fața mea

urmată de alte păsări nu se mai terminau

am sărit toate ferestrele înapoi și-am trecut

prin toate ușile am ajuns în baie 你的膝蓋和忘記一切你做

a zis o voce m-am așezat în genunchi

am început să tremur

așază-te

pe această frunză de burundanga să bag

mâna în tine să-ți scot copilul să-l mâncăm

să-ți fac brățară din cordonul ombilical

să rămâi stearpă să vrei să mori numai eu

să te iubesc numai eu să te iubesc numai eu

mi-e frică

de gândurile pe care nu le mai pot controla

de universul deformat ce crește

în mine puțin câte puțin ca igrasia pe niște pereți

ai unui sanatoriu ca să nu îți mai fie frică trebuie

să te uiți în ochii lor să nu clipești să ții capul sus

ca să nu îți mai fie frică nu trebuie să crezi în regret

dacă nu ți-e foame mănâncă la ore fixe dacă

nu ți-e somn închide ochii și numără în gând

visele urâte sunt ca niște cântece de leagăn

lasă-te în golul pe care-l simți cu brațele

deschise adulmecă pericolele dansează

pe ritmul scenariilor care-ți distorsionează

mintea respiră adânc și ridică-te pe vârfuri

ești cel mai iubit ești cel mai important

viața ta e o poveste care adoarme copiii neastâmpărați

nu te vom abandona suntem aici nu te vom abandona

suntem aici

eram singur în nesiguranța lucrurilor

pe lângă mine trecea un om mirosea a cadavru

fericirea era un handicap bicicliștii nu se sincronizau

în gară se anunțase stare de euforie până la închiderea

programului sunteți de jos sau de sus?

m-a întrebat o bătrână i-am oferit o țigară

nepăsarea se lua prin telepatie aveau cercuri

le învârteau în jurul gâtului le mestecau

azi în metrou

oamenii se abțineau să nu râdă de gândurile mele

de ce

ai vrea să mai trăiești? oricum vei ajunge la nebuni

m-a întrebat dumnezeu de pe schela de unde picta cerul

de ce ar vrea să mai trăiască? a adăugat un chinez

iar dumnezeu și ceilalți 49 de chinezi au râs în hohote

oricum va ajunge la nebuni a mai adăugat chinezul

și iar s-au prăpădit de râs pentru că mi-e frică să mor

am răspuns iar chinezul a întrebat îi e frică să ce?

îi e frică să moară au răspuns cei 49 de chinezi în cor

apoi iar s-au prăpădit de râs cerul era verde

casa suspendată

pe care o vezi lângă podul

care trece peste orașul fără lumini

nu este o casă libelulele care zboară pe lângă tine

nu sunt libelule podul nu este un pod și nici tu

nu ești tu cum nici orașul fără lumini care nu sunt

lumini nu este oraș aici ești în afara visului tău care nu este vis

iar acest bilețel nu este un bilețel cum nici

acest mesaj nu este un mesaj trezește-te

m-am trezit sub apă eram un pește care nu era un pește

când nu mai vreau

să mai trăiesc mă ridic pe vârfuri

cu mâinile deasupra capului și mă învârt

ca o balerină sub reflectorul gardului electric

apoi mă retrag cu spatele din scenă

salutând persoanele care se descompun

bucata de carton

pe care dorm mă așteaptă în fiecare seară

bucata de carton pe care dorm e caldă și confortabilă

pe bucata de carton pe care dorm pot să stau fără să dorm

bucata de carton pe care dorm cândva proteja un televizor

acum mă protejează pe mine oriunde m-aș duce

și e foarte greu în viață să nu ai bucata ta de carton

mortul

era îndrăgostit de-o moartă din cu totul alt cimitir

cea care-l plângea pe mort o plângea

și pe moartă mortul îi duse flori moartei

aflase că tânăra se contrazicea în confesiuni

moartei îi povestea despre pablo iar mortului despre juan

gheme

de praf se rostogoleau printre mese

eram așezați în pantă ne țineam de halbe

ploua și bătea vântul în cârciuma noastră

se făcea noapte câte unii își dădeau drumul

se rostogoleau sub picioarele noastre

nevestele îi așteptau cu roabe pentru

a-i arunca la groapa bețivilor dormeam

unii peste alții soarele ne ardea fețele

murdare de noroi se făcea seară ne ridicam

cu greu și ne trăgeam unii pe alții la deal spre cârciumă

gheme de praf se rostogoleau printre mese

ne țineam de halbe și cântam până adormeam

luasem asupra mea

vina celor care mă răneau vedeam

puncte conspirative de-a lungul tunelului

auzeam șoapte suprapuse știam că sfârșitul

se apropia odată cu umbrele care-mi mimau mișcările

îmi permiteți să plâng lângă dumneavoastră

am întrebat o doamnă cineva a tras alarma

și mi-a dat o batistă apoi a scos mâna pe geam

metroul a pornit mai departe și-am plâns

în fiecare noapte

mortul era dezgropat mandolinele

ridicau ciori deasupra cimitirului

mortul dansa cu fiecare

îl sărutau pe obraji și-l îngropau la loc

după o corectură

minuțioasă din acest poem n-a mai rămas nimic

într-un sanatoriu

le ziceam bună ziua

iar ei îmi răspundeau bună ziua

treceam mai departe și când ne întâlneam

din nou îmi ziceau bună ziua

le răspundeam bună ziua

am să vă strivesc

degetele-n menghine și am să torn acid peste ele

am să vă leg de picioare și am să vă târăsc

pe asfaltul fierbinte până veți rămâne fără piele

am să vă înec în veceu și-am să vă învii cu căcat

până veți recunoaște că sunteți lingăii

sistemului care vă spală creierele zi de zi