Licoare roșie c-apusul,
ca sângele din vene,
ești rece ca abisul,
ești dulce ca smaraldul.
Of! cine-a stors rubine
și cine a cules cerului lacrimi?
îmi arzi încet obrajii,
mă umpli de
Mă uit în umbra frigului de seară
și văd cum tremură și ea,
sătulă de umbrit pământul iară,
sătulă să n-o umbrească soarele pe ea.
Umezind murdar pământul umed,
oricâte ploi tot l-ar
Cum noaptea se scurg clipele în vis,
Și crește-vor în ore dulci de paradis,
Invers ne trece viața, vuind pe lângă noi,
Ca fluvii nesecate ce-și scaldă piela în noroi.
Cum ploaia așteptată ne
E noapte și frig, și morții dorm tihnit
În letargicul lor vis,un vis liniștit.
Și luna, a nopții palidă mamă,
Cu lumina-i divină suflete-cheamă.
Iar cerul cu-a lui robă-nstelată,
Asistă
Pe catedrala de ploaie și de vânt lovită
Ce se-nalță spre cer de nori urmărită,
Stă singur și dur un gargui demonic,
Chipul luminat de-un fulger energic.
Orașul mâhnit și șters de sus el
CA