Poezie

Gargui

1 min lectură·26 noiembrie 2008

Mediu

Pe catedrala de ploaie și de vânt lovită

Ce se-nalță spre cer de nori urmărită,

Stă singur și dur un gargui demonic,

Chipul luminat de-un fulger energic.

Orașul mâhnit și șters de sus el privește,

Îl vede mereu cum răsare, cum mereu ațipește.

Căci timpul cel crud l-a uitat in vârf de turn,

S-ajungă al lumii etern gardian nocturn.

Și de sus el privește în depărtări fumurii,

Unde stă a lui sfântă iubire oprită atingerii.

O vede zâmbind și o vrea mai aproape,

Aude și tânjește dupa-ei voce, cântec de harpe.

Blestemată fie-i soarta ce l-a legat de-acesta turlă

Și durerea de ere în el se adună, se rupe...și urlă.

Dar gura-i de piatră, și glasul i-e mut,

Iar urletul pentru toți a rămas tăcut,

Iubirea ce-o poartă va rămâne ascunsă.

Resemnat și tăcut cu inima-mpunsă,

Garguiul masiv închide ochii-mpietriți,

Și-o lacrimă cade din norii-negriți.

001.459

Ciuca Andrei. “Gargui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciuca-andrei/poezie/1811802/gargui

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.