Ciprian Emanuel

As vrea să pot aprinde torțe Din lacrima tacerii goale, Să reunim acele forțe Intr-ale mele și ale tale Și aș mai vrea desculț să pot Pe urma-ti tristă să pășesc, Că nu-i nimic cand nu e

Mai dă-mi o oră din apus Și-ți voi croi distinsă cale Spre orice gand încă nespus Sub ploaia clipei de petale Mai prinde-n clipa-ți efemerul Unui sărut de bună noapte Când stelele pictează

Dacă soarele te-ar prinde între lungi fâșii de gheață, Dulcea mea de nicăieri , pretutindeni mi-ai fi viață Dacă somnul te va duce,spre cărări de somn alese, Te voi îmbrăca în stele, făr' de

În necunoscut ,te aud fremătând Peste roua întinsă a ultimei stări Să mă pierd,cade gând peste gând Când nu-i chip de iubire,e rost de urmări Un desiș luminat,un pat de culori Și-un amor

Pe marmura-mi rece Las timpu-ți a trece Las drumu-mi de stâncă Sub pasu-ți cald, încă În umbra-mi firavă De tine bolnavă Mai caut o stare În orice mirare Și iată-mă în soare Cioplindu-ți

Pentru tine plâng ploi Întru suflul din noi Fapte zac prafuite Întru nopți nedormite Pentru tine mai vreau Ce doar sfinții mai au Trepte urcând poezii Prin luceferii, mii Pentru tine

Te strig din varul de mireasă A mea pe veci, neînțeleasă Într-un decor pictat naiv De tine,preamărit motiv Te chem în zboru-mi absolut Tu chip de jad cu ochi de lut Până spre marele

Cu noi, timpul Să ascult a vremii taină Mi-am promis într-o tăcere Pân' la dulcea mângâiere Voi purta distinsa haină Și-o voi prinde-n anotimpuri Ca pe un sens al nimanui Într-un treacăt

Unde esti tu Se îneacă-n valuri Un țărm prea subrezit de maluri Sau poate nu Nu e legare De noi și de imensa glie A ceții stinsă poezie Mai tare doare Tu unde esti, între pereti, să mă

Și uite noaptea noastră geme, De atâta griji întortocheate Simt cum respiră teama de păcate, Și cum dorința pleacă să te cheme Văd răsăritul cerului aproape, De tine și de ființa ta

Între noi Între noi mai bat și vânturi Ploi mai scaldă câteodată Strada inimei,uitată De tristeți și de descânturi Între noi se află stele De-un albastru infinit Timpul său a potrivit Să

Lumea De ce mor în juru-mi toate Cu ani, cu zile ,cu sete În templul ăst de regrete Să înțeleg e peste poate Nu-mi pasă de toamna lăsată Nici gerul nu-i așa infinit Să creadă pământul

Vremi și noi Mai vin, mai stau ,mai plec Între cuvinte și suspin A fericirii tale epic spin Cu lacrima-ți, eu o petrec Un strop în plus pe azi mai cer Când nu-i destul, îndeajuns Unsoarea

Toate trec Ce dacă-s vremi inourate Sunt ale noastre jumătăți Pe ele s-au clădit cetăți Pe lemnul putred de păcate Ce dacă freamătă fântâne Gemând în clocot ape reci Nu poți trecutul să

Acorduri Vara se duce, toamna se duce, clipa și ea Și nu mai straluce,să nu mai apuce temnița grea Oamenii pleacă, apele seacă de bun rămas Și vine să treacă, o liniște îneacă un ultim

Simfonia pământului Ce liniște și pace se respiră Întâia oară plouă pe Pământ Și-mi jur că e momentul cel mai sfânt Când înspre noi,din ceruri,îngerii veniră De atâtea toamne s-a uscat

Fără cuvinte De astăzi pământul mai singur se simte Plângându-se în vorbe dar făr de cuvinte Urgia de ieri ,raspicat, și-a spus năzuința Când totul e în toate și-n toate e ființa E negru

Ce mirare că ești Ce mirare că ești Între atâtea lumești Un tărâm de povești Între toamne și veri S-au născut primaveri Parcă azi,parcă ieri Ce mirare că ești În cafeaua din

Tu, peste tot Simt albul văratic în prispa-ți de gheață Ești umbră născută cu sete de viață Te umblă parfumuri din epoci uitate Prin trupul blajin, adânc închistate Simt noaptea agale,trăgând

Doar între tine și cer Mai caut, mai aflu ,mai sper O lume nebună Cu soare și lună De cai alergând Prin șoapte,în gând Cu doruri nespuse În veacuri apuse Mai caut, mai aflu,mai

Aseară ,aseară după ceasuri stranii Ne dezgoleam, trăind precum sărmanii Într-o intensă grijă, grijă de pământuri Săltând spre ceruri ,doborâte vânturi Aseară, când te căutam ,aseară Cădeam

Eu nu mai știu, nu ,nu mai știu Cum să masor acest târziu În plete albe sau în riduri, în șanțurile de prin ziduri Eu nu mai știu ce am ales până să fiu bătaia ceasului zurliu Câte secunde

Confuzie Eu nu mai știu dacă mai e rost Să răsfoiesc prin aste calendare Trecuți suntem prin ce am fost Într-o simțire de sine călătoare Suntem lumini aprinse pe vecie Într-un album

O mie de cuvinte Printre nori se făcea că ești urmă de stea Prea târziu căutată , prea devreme uitată Cât o mie de stări coborând,în urcări Într-o sete de minte în taceri, în