Cibotaru Mihai

de ce scriu atunci poeții încercând să sfideze veșnicia? nu de aceea pentru a nu fi decât lut?
ei au setea de a fi, chiar și în afara propriei treceri, ei încearcă să existe chiar dacă vor ființa numai gândurile lor.
de ce iubim pentru a crea pe cei carne din carnea noastră, poate fiindcă vrem să trecem prin ei de propria dispariție?
Pe deasupra noi nu ne îndreptăm spre nimic fiindcă suntem în el adică întreaga existență este o formă a acestuia, nimic fiindcă totul este șters după tine și nu rămâne decât ceea ce a fost până a te naște. oare ceea ce e între nimic nu poate fi numit decât un vis al materiei de a fi?
Respect opiniile ele demonstrează capacitatea de a gândi, oricum este o părere proprie și înțeleg că fiecare vede aceste lucruri diferit.
aștept și alte idei

Nici o poezie nu are nevoie de modificari, universul sufletesc inchis in ea nu poate fi schimbat de fel de fel de critici care nu pot concepe ceea ce e scris pe hartie decat ca pe niste simboluri grafice aranjate intr-o anumita ordine predispusa.
Poezia mi-a placut, oamenii nu iti pot ierta ca dormi ca ai anumite necesitati fara de care nu poti trai, ca nu poti face tot ce ei asteapta fiindca viata e facuta astfel.

In fond merge, sunt lucruri care imi plac si care nu prea, de fapt asa e normal,
poezia e scrisa intr-un moment specific si unele faze in ea tin doar de acele momente, asa mi-a dictat sufletul, nu mai pot schimba nimic in ea, nu am dreptul.

ideea e in intelegerea sfarsitului, nu putem vorbi de un sfarsit, adica de moarte, cand ea persista permanent in noi, murim in fiecare clipa atat fizic cat si spiritual. ori viata ca fenomen nu exista, la fel nici moartea, ci este doar o trecere lenta, de aceea nu putem sa izolam in contexte aparte viata si moartea, sa le facem antinomice dupa cum suntem obisnuiti. Nu poti spune ca ti-e frica de moarte, fiindca viata e insasi expresia ei.

Oamenii sunt foarte interesanti, cu cat au mai mult cu atat mai mult vor, nu exista ajunge, de a cere schimbare e in normalitatea omului. din pacate inteleg si simt adevarul si disperarea in ceea ce e scris, dar vom renaste si noi odata, dar pana si atunci va exista necesitatea care va naste disperare.

O sa vad nu cred ca strica, pur si simplu am scris asta intr-un moment complicat al vietii, si nu pot sa-i gasesc un titlu, iti voi recunoscator pentru corectari si ajutor, oricine are nevoie de ele, mai rau cand nu intelegi asta.

Multumesc pentru corectari sunt totdeuna binevenite.