Mă înec în liniște
Și ascult melodia
zefirului...
Firele de iarbă
Dansează în ritmul ei,
Doar cireșii plâng,
Cu flori,
Petale albe de nea...
Vreau să plâng cu ei
Dar cum aș putea?
Doar sunt
Picătura cade
Mângâind frunza salciei,
Azi un zâmbet e trist
Norii sunt văl fără soare,
Un vlăstar de crizantemă
A înflorit în culoarea tristeții
Lumina e pală ca un vis
Și fiecare
Ca-n liniști de ape sună viața
Râu ce curge în timp
Căutându-și albia în eternă mișcare
Suflu incert al trecerii, ce
Există între doi poli de a fi
Căutarea ei, lacrimă
Goală pe obraz
Nimic
Timpul se pierde zădarnic
în clipe trecute
ființa vorbește
dar în cubismul ei
nu mai trăiește precizia
căutarea e goală
iar formele inerte
sunt începutul imperfecțiunii
plecăm
Lama vieții s-a înfipt în visele mele și otrava sevei sale se scurge pe tăiș, acest venin e totul iar totul e nimic. Cum numai nimicul poate fi durerea ce macină sufletul, ce roade ca un vierme
