chelaru adrian

Multumesc frumos de comentarii. Ce pot spune, textul e scris sub inspiratia traficului din Bucuresti. Cred ca asta e visul oricarui student care merge mult cu autobuzul sau cu metroul: sa vada doua batranele certandu-se pentru un loc... Cat despre \"fi-ti\"... Nu bag mana in foc ca am stiut vreodata cum se scrie corect si nu bag mana in foc ca voi sti vreodata. Imi cer scuze.

Chilian este bun ca artist, insa cand e vorba de cantat live nu prea exceleaza. Nu pentru ca ar falsa sau altceva insa are o voce mult prea stridenta care suna urat cu amplificare.

In cazul asta o sa pun si continuarea textului. Este o mica nuvela scrisa de mine acum cativa ani. Din nefericire prima parte este cea mai reusita, restul fiind destul de slabut. Sper totusi sa nu dezamagesc total.

In memoriam Eliade din cauza fantasticului. Am inteles. E interesant textul si placut. Frumos construit si destul de bine axat pe subiect. Din nefericire insa eu nu sunt tocmai un mare fan al genului. Nici opera fantastica a lui Eliade nu-mi place in mod deosebit. Totusi e ok. Poate ceva mai multe semnificatii mitologice nu ar strica. Si eventual un mediu mai adecvat; ceva care sa stimuleze mai mult imaginatia. Poate mai multe descrieri ale orasului, etc... Ma rog, doar o opinie. Succes in continuare.

Am inteles acum. Nu stiu ce sa zic. Eu sunt de parere ca totusi e mai important sa fie estetic placut. Pentru ca asa ai sanse mai mari sa-ti transmiti mesajul. Dar ma rog, deja aici e ceva mai mult teoretic. Succes!

Descrii moartea asa cum este vazuta de un om religios si impacat cu lumea, fara sa faci din ea o mare drama. Intr-un fel asta e bine. Insa pe de alta parte poate deveni destul de plictisitor. Grija mare...

Prima parte cu analogia cu turnul Londrei o inteleg si e ok. Poate putin depasita ca semnificatie si destul de evidenta ca mesaj da ok. A doua parte insa e cam lipsita de sare si piper. Doi indivizi care vorbesc discutii pe o tema deja mult prea discutata. Imi pare rau insa pur si simplu nu mi s-a parut interesanta o asemenea conversatie. Apai cam atat. Sper sa nu-mi iei in nume de rau comentariul. Toate cele bune si succes in continuare.

Prima parte, \"clopotul\" mi se pare mai reusita decat celelate. Reusesti in ea sa mitizezi lumea. Asta e tot ce e mai frumos in literatura; mitizarea unui fapt divers. Transformarea lui in legenda. Ma rog, sa nu-ti sune cumva a linguseala... Poate ar trebui sa-l dezvolti si sa scrii ceva mai mare. Urasc cand mi se spune mie asa ceva, insa asa este. Partea a doua, \"nunta\" este si ea destul de buna, desi putin fada. Ultimele doua parti insa cad in abstract si se vor ca o incheiere destul de fortata. Cum ziceam mai sus, mai bine te munceai putin si mai scriai.

Eu am o teorie. Daca toata lumea bea coca-cola, vor muri o mare parte dintre noi din cauza chimicalelor, insa pana la urma se vor naste hibrizi care vor fi imuni. Pierdem traditii, nastem altele. Hm... E ca un mare ciclu. O fi, n-o fi... Ma rog, e greu de judecat in termeni de bine si rau, singurul mod pertinent de a vorbi despre asta fiind in termeni personali. Eu si tu. Eu vreau asa, tu vrei altfel. Chiar conteaza?

Ma, noi nu prea avem noroc la comentarii. Se pare ca nu se oboseste nimeni macar sa ne spuna ca suntem prosti. Eh, hai ca ma obosesc eu pt tine, sa ai si tu un comentariu. E clar si fara suparare ti-o spun, Eminescu nu esti. Ai versurile nitel cam puierile si rimele facile. Mai incearca. Poate n-o fi pentru tine. Caz in care nu-i nicio suparare. E placut asa sa scrii, ca sa te exprimi fara pretentii superioare. Daca insa chiar vrei sa faci treaba serioasa apai ai de muncit nu gluma. Bafta!

Foarte bun. Si cred cu adevarat ca ai putea scrie niste romane foarte bune. Insa citind acest text nu ma paraseste deloc sentimentul ca am in fata ochilor niste senzatii dispersate pe o intindere foarte mare de timp. Imi dai cumva impresia de lipsa a ordinii interioare. Multa sensibilitate insa cumva nededicata unui ideal. Multa frumusete nefolosita si nepusa in slujba unor credinte intime. Chiar tu mi-ai spus ca trebuie sa scriem despre ce am trait. Chiar ai fost intr-un azil de nebuni? Sau si mai bine: chiar te intereseaza in mod intim nebunii? Stiu ca textul este destul de vechi, asa ca voi reformula: chiar te interesau?

Merge... Imi aduce aminte de \"Doctor Jivago\". Un singur lucru imi este mie neclar. Oare chiar se poate scrie cu adevarat un roman al renuntarii? Textul tau imi pare cumva provenit dintr-o stare. O pasa de inspiratie ce-ti dadea o melancolie amaruie. Insa o asemenea pasa ma indoiesc ca poate persista. Si dupa ce ai scris sub influenta ei, in urmatorul text vei dori sa tai si sa spinteci. Daca am dreptate, iti sugerez sa scrii ziua, cand nu ai nici un chef. Sa te fortezi. Chiar daca simti ca nu pot curge nici un fel de cuvinte din tine, incearca sa creezi atunci, pentru ca asa o sa obtii un text uniform. Am I right, am I wrong? Who knows...

Ok. Să-ți explic. Textul este scris dupa ce am văzut un documentar pe discovery cu privire la Al doilea Răboi Mondial și dupa ce am citit Arhetipurile de Jung. Eroul textului este de fapt inconștientul unui soldat german. Inconștient dominat în viziunea mea de arhetipurile zeilor. Aceste arhetipuri au un fond arhaic, provenind din preistorie, înainte să putem vorbi de religie si de mitologie germanica sau alte chestii de genul asta. De aceea eu cred că se potriveste mai bine ideea de Mare Spirit. Pentru că nu face prin nimic referire la planul constient al omului. Doar la ceea ce avem în interior ascuns bine printre multe straturi de cultura. Straturi de cultura care în situatia lui nu mai valorau nici cât o ceapa degerată. In plus, eroul meu poate substitui pe oricine, deoarece fondul său motivațional este universal. Bineînteles, chestiile sunt subiective, recunosc, dar cred că e bine să stii cum l-am gândit eu.
PS : voi inlocui denumirea de Mare Spirit prin stapanul animalelor. Când stau acum sa ma gândesc imi dau seama că ar fi mai potrivit.

Aoleu! Tocmai pe asta l-ai gasit!! E prost si o stiu prea bine. E pedant si plin de greseli, incercand sa faca ordine intr-o lume mult prea vasta. Si ca exemplu pe care inca nu l-ai dat: germanii sunt protestanti deci nu se impartasesc. Plus ca impartasania nu se face dupa moarte. Am impresia ca m-am exprimat eu... Mi-a spus-o profa de romana. Mai bine l-ai abandona, pt ca nu o sa gasesti cine stie ce mare chestie in el. Singura idee care inca mai imi place, si pe care intentionez sa o mai folosesc, este ideea ca lumea actuala provine din bunicul meu; adica este o lume de supravietuitori, oamenii mari, oamenii de caracter murind in razboi. Incearca mai bine sa citesti Razboiul Zeilor. Tot despre razboi. Eu zic ca este mult mai bun, si este scris la persoana I asa cum mi-ai sugerat. Acum, ca sa fiu sincer, nu stiu cat ma mai reprezinta textele astea. Poate doar In umbra focului. Ala da, inca mai inseamna ceva pentru mine, deoarece mai contine teme care sa ma intereseze. Dar si ala are slabiciuni clare. Ma rog, s-ar putea pune acum intrebarea la ce le-am mai publicat daca nu prea mai imi plac. Si mai ales de ce te-am mai deranjat. Chestia e ca nu le-am finisat deoarece simt ca sunt inutile. Cand scriu, simt ca sunt chestii pe care nu le inteleg si pe care din acest motiv nu le pot exprima desi ma lovesc de ele. Iar singura solutie, din nefericire pentru mine este sa mai astept sa cresc. Sper insa ca o sa citesti in continuare si celelalte texte si o sa-mi spui ce crezi. Cum am mai zis, mi se par mai bune. Si in orice caz, mai putin pedante. Multumesc oricum...

Comentariul meu ar fi de fapt o rugaminte. Intra pe mine si citeste ceva din ce am scris. Imi doresc foarte mult o opinie anonima. Mai ales cu privire la proza. Poate ca este intr-adevar exagerat sa incerc s-o obtin asa, insa mi se pare cel mai facil; iar eu niciodata nu am fost tocmai extrem de selectiv in privinta metodelor. Cat despre textul tau, (pentru ca daca tot am venit cu o rugaminte, e civilizat sa si ofer ceva la schimb), mi se pare un pic sterp. Cam ceva in genul cartii lui Zeller: Fascinatia Raului; cu un subiect important, insa tratat oarecum distant. Eu cred ca scriitorii ar trebui sa fie ceva mai egoisti, si sa se refere in operele lor ceva mai mult la ei, decat la societate si lume. Pentru ca in firea lor, se va reflecta involuntar si lumea. Ma rog, asta ar putea naste o polemica, pe care nu sunt sigur ca as putea-o castiga. Insa eu asa cred.

Ai incercat vreodata sa rezolvi conflictul dintre idealism si pragmatism. Sa vezi cine are dreptate? Nu garantez ca se poate rezolva o asemenea dilema, insa de curiozitate, ai incercat? Ce legatura are asta cu ceea ce ai scris tu? Poate ca nu are niciuna; insa mi se pare ca nu prinzi nimic din angoasa lumii in acest text, si tocmai de aceea. Parca prea se rezuma lumea ta la un spatiu restrans. Daca l-ai extinde, oare ce ai descoperi?