Ziua doi
Pe vremea aceea, aproape în fiecare zi miroase a cireși înfloriți. Nu mai țin minte de ce anume. Poate așa era pe atunci, aerul avea o aromă naturală deosebită sau, cine știe, memoria pur și
In umbra focului III - fragment
În căutarea după-amiezii M-am dus în gară și am început să aștept. Așezat pe bancă, cu capul în jos, urmăream crăpăturile din asfaltul peronului. Ocazional, ridicam capul și priveam trecătorii
In umbra focului II - fragment
În umbra morții Există legi, și reguli nescrise pe care le respectăm cu toții fără să vrem. Există porunci divine și există porunci diabolice. Există legile oamenilor și legile
In umbra focului - fragment
În umbra focului -Mai avem mult? -Nu știu. Se poate. Þi-am zis că nu știu exact drumul. -Și atunci de ce te-ai mai apucat să ne târăști pe traseul ăsta ? -Ia mai taci ! Nu te-am târât. Ai fost
Jurnalul unui nemuritor - fragment
Niciodată nu am știut dacă este bine să lași lumii o mărturie asupra trecerii tale prin ea. Nu am știut dacă este necesar sau binevenit. Dacă va fi cineva la capăt care să aprecieze și să
Poveste dintre lumi
Capitolul 1 Cand lumea se sparge in mii de bucati Raman in urma zeci de singuratati Si din ale noastre vise nedeschise Se nasc ale oceanului mari intinse Pline de peste pline de
Razboiul Zeilor
Razboiul zeilor Marsaluiam. Tancurile erau primele. Treceau pe laturi inaintand rapid. Era cald. Hainele mi se lipeau de trup. Sudoarea curgea siroaie pe frunte. Era cald. Parul mi se incalcise,
