se amestecă verbele a crede, a iubi, a îmbrățișa, diluându-le până la epuizare
sensurile. apoi se tace, descriind ceea ce simți.
se adună celelalte cuvinte într-un cvintet.
se
Ne plouă, Doamne, azi pe tâmple
un înger blond
căzut din sfera singurătăților celeste;
așa ne e dat nouă,
să-l avem și într-un mileniu
și în celălalt. Și mă rog în fiecare secundă:
dă-mi,
pas tăcut printre stele.
rănit în coastă. dansuri vechi,
conservate în cutii spațiale.
urmă de pas imprimată pe cer – ritual sticlos,
acerb. de urmat.
pas tăcut printre stele,
iar eu –
de-o fi să mor,
împrăștiați-mi sângele prin frunze;
vopsiți-mi tâmpla verde,
verde crud,
iar eu o să mă fac că încă vă aud...
să-mi ardeți trupul într-o zi de sărbătoare,
cenușa mi-o
aspru verde de metal,
cântec negru,
cântec pal...
du-mă, soare în pustie,
fă-mă cal de iasomie,
fă-mă înger -
dă-mi de treabă
să răspund cui mă întreabă...
urcă-mi, Doamne, moartea-n
în noaptea aceea stelele explodară.
cu sori,
cu planete,
cu aer cu tot.
ne protejam palmele cu articole rupte din ziare
și alte lucruri ce țin acum de domeniul trecutului
și bineînțeles ne
venită din iarna polară,
câteodată semeni mai mult a urmă de sânge,
a urmă uitată demult pe o rană.
din ochiul rotund,
tu singură-ți rotești în grabă lacrima
câteodată tăcând,
câteodată
in ultimul timp chestiunea a devenit destul de apasatoare;
oamenii se refugiaza in librarii
s-asculte clopotul orelor
si aleg intr-un final, ca mijloc de exprimare, pictura pe sticla,
piatra
si
de-o fi să mor,
împrăștiați-mi sângele în frunze;
vopsiți-mi tâmpla verde,
verde crud,
iar eu o să mă fac că încă vă aud;
să-mi ardeți trupul într-o zi de sărbătoare,
cenușa mi-o împrăștiați
Noi doi clădim aceeași margine de oră;
cea dinspre răsărit...
De apă ne ține loc sărutul,iar lut
ne sunt mâinile aprinse. Și Doamne,
ce bine ne e
când noi clădim aceași margine de
dimineața
cuvintele încep să danseze
amețitor
până când mă prăbușesc,
iar în brațele tale domoale...
și seara
mâinile tale ude și reci
încălzesc ceasuri nerostite
de mine...
toamna
și deodata orele au început să nu mai fie ore,
nici timpul timp,
nici cerul cer
și noi ne-am trezit alergând nebunește înspre \'napoi
ținându-ne inimă de inimă, ochi de ochi,
buză de buză,
dormeam visand in copaci fructe dulci,
fructe coapte in podul palmelor tale argintii,
parinti ce nu si-au vazut niciodata moartea
imprimati in oasele tandre, sculptati pentru noi in stil
Eu nu sunt mit,
nici stea,
nici înger
și nici nu mint când spun
că locuiesc în sfera singurătăților celeste.
Eu nu surâd
și nici nu plâng,
nu mă răpesc,
nici nu mă vând
altora
pe niște
