Poezie
Înger blond
domnului Nichita Stănescu
1 min lectură·
Mediu
Ne plouă, Doamne, azi pe tâmple
un înger blond
căzut din sfera singurătăților celeste;
așa ne e dat nouă,
să-l avem și într-un mileniu
și în celălalt. Și mă rog în fiecare secundă:
dă-mi, Doamne, ploaia lui cea sfântă,
dă-mi necuvântul lui răsfrânt de dincolo
de buze,
dă-mi...
Și tac. E luna lui Marte, sfântă,
și plouă cu înger blond peste mine
și plouă-n neștire
și-i semn de iubire - iubire blondă,
monocordă.
Știu. Ar trebui să tac câteodată,
dar tacă mâinile
că ele nu știu să iubească!
012413
0
PR