Poezii

se amestecă verbele a crede, a iubi, a îmbrățișa, diluându-le până la epuizare sensurile. apoi se tace, descriind ceea ce simți. se adună celelalte cuvinte într-un cvintet. se

Ne plouă, Doamne, azi pe tâmple un înger blond căzut din sfera singurătăților celeste; așa ne e dat nouă, să-l avem și într-un mileniu și în celălalt. Și mă rog în fiecare secundă: dă-mi,

pas tăcut printre stele. rănit în coastă. dansuri vechi, conservate în cutii spațiale. urmă de pas imprimată pe cer – ritual sticlos, acerb. de urmat. pas tăcut printre stele, iar eu –

de-o fi să mor, împrăștiați-mi sângele prin frunze; vopsiți-mi tâmpla verde, verde crud, iar eu o să mă fac că încă vă aud... să-mi ardeți trupul într-o zi de sărbătoare, cenușa mi-o

aspru verde de metal, cântec negru, cântec pal... du-mă, soare în pustie, fă-mă cal de iasomie, fă-mă înger - dă-mi de treabă să răspund cui mă întreabă... urcă-mi, Doamne, moartea-n

în noaptea aceea stelele explodară. cu sori, cu planete, cu aer cu tot. ne protejam palmele cu articole rupte din ziare și alte lucruri ce țin acum de domeniul trecutului și bineînțeles ne

venită din iarna polară, câteodată semeni mai mult a urmă de sânge, a urmă uitată demult pe o rană. din ochiul rotund, tu singură-ți rotești în grabă lacrima câteodată tăcând, câteodată

in ultimul timp chestiunea a devenit destul de apasatoare; oamenii se refugiaza in librarii s-asculte clopotul orelor si aleg intr-un final, ca mijloc de exprimare, pictura pe sticla, piatra si

de-o fi să mor, împrăștiați-mi sângele în frunze; vopsiți-mi tâmpla verde, verde crud, iar eu o să mă fac că încă vă aud; să-mi ardeți trupul într-o zi de sărbătoare, cenușa mi-o împrăștiați

Noi doi clădim aceeași margine de oră; cea dinspre răsărit... De apă ne ține loc sărutul,iar lut ne sunt mâinile aprinse. Și Doamne, ce bine ne e când noi clădim aceași margine de

dimineața cuvintele încep să danseze amețitor până când mă prăbușesc, iar în brațele tale domoale... și seara mâinile tale ude și reci încălzesc ceasuri nerostite de mine... toamna

și deodata orele au început să nu mai fie ore, nici timpul timp, nici cerul cer și noi ne-am trezit alergând nebunește înspre \'napoi ținându-ne inimă de inimă, ochi de ochi, buză de buză,

dormeam visand in copaci fructe dulci, fructe coapte in podul palmelor tale argintii, parinti ce nu si-au vazut niciodata moartea imprimati in oasele tandre, sculptati pentru noi in stil

Eu nu sunt mit, nici stea, nici înger și nici nu mint când spun că locuiesc în sfera singurătăților celeste. Eu nu surâd și nici nu plâng, nu mă răpesc, nici nu mă vând altora pe niște