cezara răducu

mulțumesc. la fel de simplu precum un nud.
cu prietenie

tu ești una din cititoarele mele preferate și constante,cred că că de aceea ai perceput corect unghiul din care am scris acest poem. recunosc că m-am distrat un pic cu titlul, dar am păstrat starea nealterată. mulțumesc și.....o primăvară romantică îți doresc!

adunăm o opinie și mai așteptăm.puțin misoginism nu strică. ce dacă e ......metafizic!mulțumesc pentru interpretare!

bărbat,care,următoare...

nu pot să spun decît uau! al doilea bărbt cre percepe la fel de bine mesajul! promit că-ți trimit volumul, în cursul zilelor următore dacă îmi trimiți adresa pe emailul meu, cezara0207@yahoo.com.
mulțumesc pentru com,

nu am acces la vizuale. se poate și fără, doar puțină imaginație. la fel de sincerios și.....surprinsă cît de repede ai receptat mesajul.

te duce la cpătul cerului.petrache, ești îndrăgostit!

sunt așa cum sunt, greu de schimbat.de cele mai multe ori tăcerea rezolvă totul.
plăcut

dan, de acord în ceea ce privește acel,, babz,,. în rest strigătul tău , nevoia de a te reinventa mi-a plăcut, chiar am și eu o tendință de curățire a propriei conștiințe prin ultimele poeme postate. cu drag,

cred că și femeile te iubesc!numai pentru gustul pe care-l împrăștii în jur!uneori, comul tău e mai.......dulce decît poemele mele, și asta mă bucură. bineînțeles că am să-ți trimit un volum, cu dedicație, și am să-ți trimit pe email cîteva precizari ca sa nu fii susprins.
o zi.......cu aromă de căpșuni îți doresc!
cezara

puțin mov nu strică niciodată!glumesc, era doar nuanța peisajului în care stăteam pe bancă. mai bine zis niște cireși japonezi în floare.pe care, dacă-i privești alături de cineva care privește în același sens, pot avea orice culoare. inclusiv mov.
mulțumesc pentru comentariu

touche! ai simțit gustul adevărat al poemului
să ai o primăvară frumoasă!

după ce am citit un text șocant trecut la vulgare, revii cu baie de soare și mă convingi că poți să navighezi între sublim și demonic ca un bun marinar.
cu plăcerea de a te citi

și ție la fel, o primăvară cu gust de înghețată de căpșuni!să ai grijă, eu am exagerat azi și acum mă doare gîtul!
cu aceeași plăcere,

după prima strofă am tăcut și mi-am privit mâinile. să văd ce a mai rămas din ele.apoi, am căutat lumina.apoi, am închis ochii cu lacrimi albe.
cu tăcere

mercenarul fără o bucată de pământ, care locuiește în tine, ți-ar putea răspunde. eu am încercat trecând pe lângă întrebarea ta.
cu prietenie,

că la olteni există obiceiul de ați face un parastas în timpul vieții.aici,, ai murit,,puțin, cît a durat călătoria ta și ai înțeles că viața e un scenariu mai bun decît moartea.
cu aceeași plăcere de a te citi,

o mare absență te spală pe suflet.o vreme departe de lume...hm

Madrigal răsturnat (1963)

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!...
Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puțin - ți-am luat tot,
ochii mei te păstrează întreagă
și-n cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!...
Tot ce era frumos, tot ce era de preț
pe piept am, luat, pe frunte, comori uriașe -
ce-a mai rămas e aproape nimic
și mai puțin încă, ce-a mai rămas,
încet, încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia în urma sacului rupt.

Ai rămas puțină, fată tristă, creangă desfrunzită!...
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori și de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos și năstrușnic,
ți l-am furat, dezgropându-l din inima ta
și lăsându-te stinsă, deșartă,
ca o veștedă crisalidă pustie.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină!...
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer -
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.

Chiar umbra ta, să n-o cauți zadarnic,
ți-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Și iată mâinile mele, privește-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, așa cum rămâne
pe cojile nucii urma miezului dulce...

Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânturi...

Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puțină,
fată tristă, fată de gheață.

Ai să te faci urâtă, fată amară!...
așa mi s-a părut, dacă m greșit , să-mi fie iertat.sper să-ți placă

revin să te rog să o cauți pe net, dacă o găsesc ți-o trimit eu. geo dumitrescu e...fascinant.chiar acum caut