Invocare

\"am închiriat sub un copac bătrân
un loc pe o rădăcină\"

pentru aceste două versuri
dau o stea de suflet ca să-ți
lumineze șederea

cu bucuria împlită
același,
teodor dume

și statuile aud invocarea iubirii.mi-am adus aminte de o poezie a lui geo dumitrescu:madrigal rasturnat:ai să te faci urîtă/fată tristsă/,,,
cu prietenie

re. Teodor Dume, stau pe rădăcina pentru o nouă creștere, fiecărui anotimp îi caut un vers pentru a-l face să rodească în sufletul meu. Să nu pierdem nicio o zi din primăvara asta, din viața noastră! La început am crezut că e o pierdere de timp comunicarea asta prin vers, acum o privesc ca pe o înviere prin dragoste. Mulțumesc pentru că mi-ai rămas cititor fidel!

re. Cezara, nu am citit poezia lui Geo Dumitrescu, sau poate nu mai țin minte, nici nu înțeleg prea bine legătura cu \"ai să te faci urîtă/fată tristsă/,,,\". Știu că urâți sunt cei ce nu iubesc. Nu e cazul tău, tu ești vizibilă prin versurile tale care ard de dragoste.

revin să te rog să o cauți pe net, dacă o găsesc ți-o trimit eu. geo dumitrescu e...fascinant.chiar acum caut

Madrigal răsturnat (1963)

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!...
Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puțin - ți-am luat tot,
ochii mei te păstrează întreagă
și-n cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!...
Tot ce era frumos, tot ce era de preț
pe piept am, luat, pe frunte, comori uriașe -
ce-a mai rămas e aproape nimic
și mai puțin încă, ce-a mai rămas,
încet, încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia în urma sacului rupt.

Ai rămas puțină, fată tristă, creangă desfrunzită!...
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori și de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos și năstrușnic,
ți l-am furat, dezgropându-l din inima ta
și lăsându-te stinsă, deșartă,
ca o veștedă crisalidă pustie.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină!...
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer -
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.

Chiar umbra ta, să n-o cauți zadarnic,
ți-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Și iată mâinile mele, privește-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, așa cum rămâne
pe cojile nucii urma miezului dulce...

Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânturi...

Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puțină,
fată tristă, fată de gheață.

Ai să te faci urâtă, fată amară!...
așa mi s-a părut, dacă m greșit , să-mi fie iertat.sper să-ți placă

Cezara, mulțumesc mult, e superbă! Da, e o îmbogățire prin iubire: \"în mine sunt toate comorile tale,/ tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește...\"!