Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Invocare

1 min lectură·
Mediu
mi-ai spus că mă iubești
nu e nevoie să-mi repeți numele
nu e târziu niciodată draga mea scriitoare
dar nu mai plânge cu ploi de primăvară reci
ai să te pierzi în cearcăne prin nopți
te adâncești în nesfârșite gânduri
mai bine scrie-mi ceva
un gând cu harul tău
sunt copacii înfloriți în așteptare
se întorc soliștii pentru un nou concert
pe bănci s-au așezat primele raze
te privesc din depărtare fără să înțelegi
mi-e dor de zâmbetul tău
statuile se mișcă pe un petec verde
se apleacă după fiecare trecător
sunt curioase de schimbare
am închiriat sub un copac bătrân
un loc pe o rădăcină
nu e târziu ziua a mușcat din noapte
074.029
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
114
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

marius nițov. “Invocare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-nitov/poezie/1773970/invocare

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@teodor-dumeTDTeodor Dume
\"am închiriat sub un copac bătrân
un loc pe o rădăcină\"

pentru aceste două versuri
dau o stea de suflet ca să-ți
lumineze șederea

cu bucuria împlită
același,
teodor dume
0
@cezara-raducuCRcezara răducu
și statuile aud invocarea iubirii.mi-am adus aminte de o poezie a lui geo dumitrescu:madrigal rasturnat:ai să te faci urîtă/fată tristsă/,,,
cu prietenie
0
@marius-nitovMNmarius nițov
re. Teodor Dume, stau pe rădăcina pentru o nouă creștere, fiecărui anotimp îi caut un vers pentru a-l face să rodească în sufletul meu. Să nu pierdem nicio o zi din primăvara asta, din viața noastră! La început am crezut că e o pierdere de timp comunicarea asta prin vers, acum o privesc ca pe o înviere prin dragoste. Mulțumesc pentru că mi-ai rămas cititor fidel!
0
@marius-nitovMNmarius nițov
re. Cezara, nu am citit poezia lui Geo Dumitrescu, sau poate nu mai țin minte, nici nu înțeleg prea bine legătura cu \"ai să te faci urîtă/fată tristsă/,,,\". Știu că urâți sunt cei ce nu iubesc. Nu e cazul tău, tu ești vizibilă prin versurile tale care ard de dragoste.
0
@cezara-raducuCRcezara răducu
revin să te rog să o cauți pe net, dacă o găsesc ți-o trimit eu. geo dumitrescu e...fascinant.chiar acum caut
0
@cezara-raducuCRcezara răducu
Madrigal răsturnat (1963)

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!...
Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puțin - ți-am luat tot,
ochii mei te păstrează întreagă
și-n cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!...
Tot ce era frumos, tot ce era de preț
pe piept am, luat, pe frunte, comori uriașe -
ce-a mai rămas e aproape nimic
și mai puțin încă, ce-a mai rămas,
încet, încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia în urma sacului rupt.

Ai rămas puțină, fată tristă, creangă desfrunzită!...
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori și de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos și năstrușnic,
ți l-am furat, dezgropându-l din inima ta
și lăsându-te stinsă, deșartă,
ca o veștedă crisalidă pustie.

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină!...
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer -
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.

Chiar umbra ta, să n-o cauți zadarnic,
ți-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Și iată mâinile mele, privește-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, așa cum rămâne
pe cojile nucii urma miezului dulce...

Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește -
piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă
bălțile neadânci uscate de vânturi...

Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puțină,
fată tristă, fată de gheață.

Ai să te faci urâtă, fată amară!...
așa mi s-a părut, dacă m greșit , să-mi fie iertat.sper să-ți placă
0
@marius-nitovMNmarius nițov
Cezara, mulțumesc mult, e superbă! Da, e o îmbogățire prin iubire: \"în mine sunt toate comorile tale,/ tot ce mi-ai dăruit urcă, sporește...\"!
0