Umbre (Fantomele trecutului) 7

În jurul orei 10, a doua zi dimineață, Maricica înpreună cu Dumitru bătu la ușa lui Lucian, care, aplecat asupra unui morman de hârtii încerca să scrie - spun încerca deoarece până atunci, în decurs de aproape o oră, nu reușise să scrie decât "Capitolul 1". - Intră, spuse el ridicându-se de la masă, crezând că e Lili. Mai întâi intră Maricica, apoi Mitică ocupând tot spațiul ușei cu statura lui impunătoare. - Salutări, vere. Nu te mai vede omu' ca pe cuc. Ce faci toată ziua aici, singur. - Dar nu sunt singur. Uite... și-i arătă doi căței rămași orfani pe care el îi luase de dimineață în casă și-i așeză într-o lădiță din lemn găsită pe afară. - Ce frumoși sunt! spuse Maricica aplecându-se asupra lor și mângâindu-i. De unde îi ai? - O cățea a născut în grajdi și azi dimineață am găsit-o moartă. Am luat eu puii și m-am chinuit să-i hrănesc cu o seringă. - Ãștia au nevoie de lapte. Ai lapte? - Am. Am cumpărat ieri două sticle din oraș. - Dint-ăla cumpărat? Dar acela e poșircă... Lor le trebuie lapte adevărat. Maricico, să-i dai niște lapte. Între timp se așezară pe unul dintre paturi. - Vă servesc cu o cafea? - Da... mulțumesc. Lucian le puse câte o cafea și se așeză pe celălalt pat. - Am venit să văd cum te descurci, spuse Maricica. Văd că ți-ai luat aragaz și... radio. - Mda... aveam nevoie de ele. Îmi era greu să aprind focul în fiecare dimineață pentru a face cafea. -Știi la ce mă gândeam? întrebă Mitică. Să mergi Duminică cu mine prin pădure. Putem trece dealul la Voroneț, să vizitezi mănăstirea... Ce zici? - Încă nu știu ce să zic. Te anunț eu de sâmbătă. În cazul în care nu am alt program... - Dar ce program să ai? Doar nu cunoști pe nimeni sau... - Taci femeie din gură! Ce te interesează pe tine. Poate are și el treabă... Vrea să meargă undeva... Ce te doare capu'? Apoi se adresă lui Lucian: Bine atunci. Rămâne să mă anunți tu. - Dar cu mașina nu se poate merge la Voroneț? - Cum nu? De la intrare în Humor, la dreapta. Este și indicator. Totuși mă gândeam că prin pădure e mai frumos și nici nu e mult de mers. Faci cam două ore până acolo. - Mă mai gândesc. Oricum, vreau să merg la Voroneț indiferent cum: cu mașina ori nu. Mi-a povestit mama că e tare frumos acolo. Ce-s maici ori călugări? - De niciunele. A fost biserică de mir, acum e doar muzeu de vreo 5-6 ani. Vizita celor doi se termină. Asigurați că Lucian se acomodase și se instalase destul de bine, plecară. Lucian luă o parte din colile de hârtie de pe masă și ieși pe gang. Nu-i trecea nimic constructiv prin cap. Nimic ce ar putea fi un început de roman. Mintea lui era ocupată de Lili și de apropierea venirii ei. Nu știa la ce oră urma să apară, de aceia era cuprins de o oarecare tensiune. Se lupta pentru a înțelege ce simte pentru ea: iubire sau doar dorință carnală. Când ești cuprins doar de dorință carnală, rezumată doar la sex fără obligații, sigur nu te emoționează în niciun fel prezența sau mai mult chiar apsența acelei persoane de care ești atras. "Faci un duș și te speli de tot parfumul ei de curvă!" obișnuia el să spună atunci când, împreună cu prietenii săi ieșeau la club sau pe plaja de pe Golden Coast unde obișnuia să meargă. În cazul lui, în acele momente, spre deosebire de alte dăți, dorința carnală i se părea ca un surplus, un premiu, un cadou oferit de persoana iubită ca răsplată a dragostei și răbdării. Dacă în acea zi avea să-l lase să-i aingă mâna, s-o sărute ar însemna foarte mult pentru el, chiar dacă v-a mai avea de așteptat până s-o cunoască fizic. Era mulțumit - și chiar simțea asta - să se afle numai în prezența ei. Să știe că totuși atenția acelei fete misterioase, fără trecut, (O întrebase pe Maricica despre trecutul ei, dar nici ea nu ăștia nimic concret. În schimb îi spuse doar cuvinte de laudă la adresa ei. "Dacă te gândești să te căsătorești vreodată cu o fată de aici din sat, Lili e cea mai bună recomandare." îi spuse ea. Nu se gândea la căsătorie, dar nici nu pute trece cu vederea, cel puțin de prima parte a spuselor lui Maricica.) era îndreptată spre el. "Dacă mi s-ar dărui totuși aș considera-o curvă doar pentru simplul fapt că de la a doua întâlnire cedează? Nu... Nu cred. Și până la urmă, de ce oare o femeie ce se culcă de la prima întâlnire sau își schimbă partenerii este numită "curvă" și acest cuvânt este atât de imoral, plin de rușine, arătat cu degetul de toți, iar pentru un bărbat ce-și schimbă partenerele de pat ca pe șosete nu-l ponegrște nimeni, din contră, îl consideră un cuceritor, o persoană râvnită, chiar dacă numai pentru câteva ceasuri? Oare femeile nu au și ele dorințe ca și bărbații? Nu sunt și ele la fel de îndreptățite să nu se mărite virgine la fel cum caută bărbații să se îndreptățească?" Nu-și dădea seama, dar se contrazicea singur. Încerca prin această contrazicere - căci era la fel de critic și grosolan cu cele ce cedau din prima ca orice bărbat și avea acelea-și replici: "Dă-o dracu' că e curvă!", sau aceleași recomandări: "Du-te la aia că se fute pe rupte! Te descarci și pa." - să o scuze pe Lili dacă aceasta prin absurd - știa sigur că doar prin "absurd" - ar fi cedat în acea zi și i s-ar fii dăruit. Lili nu se lăsă prea mult așteptată. În jurul orei 1 PM, în timp ce el își hrănea cățelușii, apăru de după copacii ce ascundeau casa de ochii celor din sat, ca pe o fortăreață medievală. Era îmbrăcată într-un hanorac roșu ce-i scotea în evideță ochii-i negri, mari și o pereche de pantaloni sport de aceiași culoare, doar o idee mai deschisă. Urcă dealul pășind încet, fără grabă, parcă purtată de o adiere slabă a vântului. - Bună, spuse ea gâfâind ușor în urma efortului făcut. - Bună. - Dar ce ai acolo? Ochii-i fugiră spre ghemotoacele de plană albe cu negru pe care Lucian le ținea pe brațe în cutie. Căței? Ce drăguți sunt! Își înfipse amândouă mâinile în blănițele lor pufoase și-l ridică pe unul în direcția feței sărutându-l pe boticul negru și umed. Doi ochi ca două mărgeluțe negre o priviră curioși. Un mic scherlăit parcă îi cerură să-l pună la loc pentru a-și lua și el porția de mâncare. Lucian încă se mai chinuia cu seringa să-i hrănească. Urma să meargă în seara aceia la Maricica să-i dea o sticlă cu lapte și un biberon de la băiatul ei ce încă mai "trăgea" la biberon chiar dacă avea deja trei ani. Lili îl ajută să hrănească cățeii, apo îi așezară în cutie într-un colț al gangului. - Îți fac o cafea? - Nu, mulțumesc! Vii să culegem ghiocei. - Sigur. Merseră împreună pe dealul din spatele casei unde creșteau pâlcuri de ghiocei, ciuboțica cucului și albăstrele. Lucian mai mult o privea pe Lili ce alerga de la un pâlc la altul precum un copil, radiind de fericire, decât culegea florile albe, în formă de clopoței. Părul ei ca abanosul strălucea în lumina soarelui primăvăratec. Cu un buchet mic de ghiocei printre care înfipse și câteva albăstrele și ciuboțica cucului se îndreptă spre Lili și i le dete. Mâinile celor doi se stinseseră și Lili simțise ceva ca o furnică ce alerga repede pe șira spinării, rece, apoi din ce în ce mai fierbinte. Ochii li se întâlniră. Lucian se aplecă și aproape surprins de faptul că ea nu protestă, îi atinse buzele. Acea simplă atingere se transformă într-un sărut lung, pasional, năucitor chiar pentru tânăra femeie. Se desprinseră într-un târziu și Lili, îndepărtându-se ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. - Ar trebui să plec acasă. - Nu mai poți rămâne? - Nu. E mai bine să plec. - Bine atunci. Să mergem să-ți dau cartea. Coborâră spre casă. Lili nu mai intră. Îl așteptă afară unde Lucian îi aduse volumul său de poezii „The flowers heart”. Pe prima pagină, Lili găsi scris, caligrafic: „Pentru Liliana Tcaciuc, din partea autorului, cu dragoste”, iar dedesupt o semnătură cu multe „floricele”. - De unde ai știut cum mă cheamă? - Maricica mi-a spus. - Aha! Plecă. Lucian rămas singur își dădu seama că ei îi fusese frică să mai rămână. Se temea de ceea ce ar fi putut urma. Sărutul, îmbrățișarea, în mintea ei se transformară într-un real pericol. Urmau să se mai vadă duminică după-amiază când el își programă un picnic undeva între ghiocei dacă vreme va fi favorabilă.