Poezie

Ciclopii

1 min lectură·29 noiembrie 2025

Mediu

Îți las în aer amprenta unui gest

ca și cum pielea ta ar fi o hartă încă nescrisă,

iar degetul meu – o cometă

ce-și caută orbita printre marginile gurii tale.

Nu desenez, ci inventez:

o deschidere care respiră înaintea noastră,

o rană blândă din care iese lumină,

o limbă de foc înfășurată în liniște.

Privirea ta se apropie

până când devine o singură fereastră,

iar noi doi – aceeași pupila uriașă

pe care universul o clipește rar,

temător,

ca și cum ar putea dispărea

dacă o înțelege prea bine.

Atunci se frânge distanța,

gurile se ciocnesc ca două continente rătăcite,

mușcând din granițele inventate,

scormonind prin fructele ascunse

sub pielea fierbinte a respirației.

În părul tău

îmi afund mâinile ca într-o pădure umedă,

unde fiecare fir are memoria furtunii,

iar sărutul – izvorul

care refuză să fie îmblânzit.

Ne prăbușim unul în altul

ca două planete prea tinere

pentru a înțelege gravitația,

și murim pentru o clipă

într-o înghițitură comună de viață:

salivă amestecată,

gustul crud al maturității,

tremurul tău în mine

ca un astru care învață să plutească.

Și-n această lumină născută din tine,

din noi,

întreg universul pare să respire

pentru prima dată.

00253

Cezar C. Viziniuck. “Ciclopii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/14196749/ciclopii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.