Poezie
Agonie
Tatălui meu
1 min lectură·
Mediu
Inima-i singură până în vârful degetelor
În tăcerea ei se-nclină cerul
Răbdând fiecare bătaie în ușile lui
Când tăcerea strigă: opreste-mă!
Nu se mai pot scoate cuvinte pe gură
Doar prin ochi se vorbește
Și noi trebuie să știm citi
Fiecare picătură de cuvânt
Revino-ți! Strigi. Revino-ți!
Dar cerul se deschide treptat
Ochii îți varsă ultimile cuvinte
Și taci. Și inima tace
Și în tăcerea ei te cheamă
Noi strigam: te vrem!
Dar și cerul te vrea
Cine oare va avea trecere în fața
CUVANTULUI rostit
002.448
0