Poezie
Singur
1 min lectură·
Mediu
Ochii încremeniți pe cerul pustiu
Munții își îmbracă de jos în sus hainele ușoare
Și amurgul se lasă peste clipe pierdute
Iar soarele se stinge pâlpâind printre arbori
E atâta liniște
Și-s singur
Și nu-mi pasă
Uitarea
Noaptea
Și eu
Îmi sunt prieteni
Doar ochii uneori
Mai mișcă din pleoape
Alungând o ultimă lacrimă
Agățată de gene
Mă ating tot mai mult în noapte
În tăcere
În pustiu
Pășesc defilând către moarte
Să fiu singur
Nemișcat cu inima-n mâini
În modestul sicriu
Iar sufletul să-și reia libertate
Zburdând prin văzduhuri
Să atingă norii și steaua ce-mi luce-n fereastră
Și-n lumina ei
Fericirea să-i crească
001.357
0