Poezie

Dragobetele

1 min lectură·24 februarie 2013

Mediu

Într-o zi, el, mi-a intrat în casă.

S-a făcut comod, s-a așezat la masă

și a luat cina cu mine, neinvitat.

Am înnebunit și i-am strigat:" Pleacă!", dar n-a plecat.

A rămas la mine de-atunci. Adio libertate!

Adio viață dulce, adio mamă, tată, frate!

S-a înbuibat în mine perversul Dragobete

Cu ochii lui de sticlă și stele prinse-n plete.

Iată m-am îndrăgostit!

Sunt nenorocit!

Fără să-mi dau seama că greșesc

i-am spus uneia că o iubesc

și am rămas cu ea pe veci.

Ce tembel am fost atunci!

Asta e! Sunt îndrăgostit

și-n privința asta nu pot face nimic.

Inima-mi palpită,

Sângele pulsează, am febră, sau gripă

dracu' știe ce, dar o iubesc

și Dragobete-acela cu zâmbetu-i drăcesc

poartă toată vina că acuma eu

nu mai sunt un derbedeu.

Nu mai bat străzile în noapte

căutând aventuri sau fete;

nu mai umblu de nebun...

Ei, dar ce tot spun?

Feriți-vă de el oriunde l-ați vedea

să nu pățiți și voi aidoma.

001.527

Cezar C. Viziniuck. “Dragobetele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/14024875/dragobetele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.