Poezie
șantierul
2 min lectură·
Mediu
nu văd pasăreadar o simt
tot vizual însă cu altă pereche de ochi
ascunși mai adânc
încearcă un picaj
se apropie
se răzgândește
face un cerc larg
ținându-mă cu capul ridicat
și se îndepărtează leneș
văd forma
aș vrea s-o urmăresc până
la capăz
până la orizont
dar nu dispare
se transformă în avion
sau într-un tren înțepenit
între două stații indecise
peste tot se profilează ziduri
grinzi metalice
un pot rulant
hale deschise
și containere sub lacăt
ceva de ruină pluteșze
peste șantier
de timp părăginit
mort
și iarăși o cifră fatidică
printr-un eforet de voință
apar brațe lungi de macarale
făcând să zboare prin aer volume
să se așeze unul peste altul
unul lângă altul
șantierul de dezvoltare
rămas în următrebuie grăbit
dar până atunci am nevoie de justificări
și caut mutarea salvatoare
apar învârtindu-se
balansându-și brațele ăn aer
ca în carusel
responsabilii
vinovații
un gând mătăhălos
îi cheamă în gura mare la apel
și ei vin răsucindu-se
încerc să opresc vârtejul
și fiindcă nu pot
smulg câte unul
cu o mână de Gulivelr
sau Saturn
imaginea goyască a lui Saturn
pletos lacom
cu fața numai gură
ținând în pumni fiul
pe sfert devorat
dar peste acest tablou
cresc cazemate fortificații
mai meșteresc la ele
le întăresc
în ele mă voi vârî
din ele voi trage
sunt pozițiile tari
cifrele bune
succesele
pe ele mă bizui
cu ele voi câștiga bătălia
aici pot rezista
la un asediu prelungit
sentimentul de certitudine
se rupe pe la colțuri
semicșorează
lasă loc la alceva
001379
0