Poezie
Călugărul
1 min lectură·
Mediu
Pe căi restrânse, doar de el știute,
În cânt de psalmi, întâmpinând apusul,
Călugărul își duce-n rugă pasul
Pășind încet pe căile-adormite.
În cântec dulce laudă alesul;
Cu dor de cer în tainece și sfinte
Cuvinte, laudă pe-al său părinte.
Așa-i părea ușor a trece cursul...
Vântul suflă rece, colo, printre stânci
Aspre geruri cu dânsul aducând,
Învăluind muntele-n aburi adânci.
Rasa el și-o strânge prin făget mergând.
Viața și-o sacrifică prin munci
Sufletul spre cer a-l duce încercând.
052.695
0
Strofa 1 11, 11, 11, 11.
2 11, 11, 11, 11.
3 11, 12, 11.
4 11, 11, 11
Ritmul strofa 1 vers 4 eventual ar fi putut suna așa
Urcând încet prin râpe adormite.
Strofa 2, vers 3 și 4 și așa mai departe.
Să încercăm să zicem în proză ce ai vrut să spui aici...
Un călugăr, dorindu-și mântuirea, ducea o viață de călugăr.Ce făcea el la călugărie? Păi...cânta psalmi, se ruga și ducea un trai ascetic.Unde este poezia? O fi în acel Hades cu accentul pe e?
După câte vezi nu am făcut referiri la forme fixe ale poeziei și alte chestii.
Ce-i mâna pe ei în luptă?
Ce-au voit acel apus?
Pe acelaș stil de întrebări, întreb și eu, ce te-a mânat să scrii chestia asta?