Peisaj

in sfarsit ai scapat din ghearele cerberului. trebuie o sampanie. credeam ca o sa mai astept 100 ani, totusi esti prea cuminte, prea decolorat. unde e forta peisajului, tu cel care patrunzi in el si il descopmui si recompui pana tipa ce esti creatorul, da zice atunci ai puterea.
inca putin, fii tu insuti.
descopera unicitatea vocii interioare. sa nu crezi ca eu cunosc victoria, dar o visez.

Ochii de cristal ai Lunii
veghează pământul de argint.

lipseste ceva aici, nu ma impresioneaza, ma agata daca nu sunt pretentioasa, dar nu imi intra in ochi argintul de vad peste tot numai argintiu pana ma ia damblaua.

eu simt ca ai un ceva in tine, nu mi-e prea clar ca te imbraci opac.

Draga mea Cornelia, cred că ai fost mai etuziasmată decăt mine că mi-ai văzut textul aici că ai postat comentariul de două ori :))) Acum să trecem la lucruri serioase. Nu-i o victorie și nici măcar un început. E o pură întâmplare. Probabil că a apăsat editorul o tastă greșit. Mulțumesc de vizită și te mai aștept. Știi unde mă găsești: atelier unde mi-i locul. Cezar.

Eu sincer nu cred că editorul a apăsat vreo tastă greșit. Și eu am apreciat foarte mult imaginile vizuale și simțeam chiar și aerul înghețat cum îmi îngheța sângele prin vene...
Aș fi curios care ar fi acel oraș mort la care faceți referire?

Toate cele bune.

Domnule Gurguță, vă mulțumesc pentru aprecierea Dv. Orașul mort este cel în care locuiesc, dar nu cred că face vreo exceție nici unul în miez de noapte pe un ger cumplit. Cezar