Poezie
Carpații
2 min lectură·
Mediu
Carpații - leagănul românilor dintotdeauna.
În cuprinsul lor,
ca în străvechi vremuri,
codrii de molit își tălăzuiesc
marea de cetină sub vântul anotimpurilor
Acolo sus
la vremea dezghețului.
Cocoșii de munte
își cântă dragostea în sunet de toacă,
dăruind aleselor inimi
brândușe în potire de nea.
Mai apoi Soarele verii
rostogolește peste culmi
covor de catifea verde,
garofițe, narcise și bujori de munte.
Ici-colo mai cade câte-o stea
Și se preface în Floare de Colț,
Ursul și râsul
își poartă pasul noptatec
prin locuri neștiute
mai tulburând rareori
liniștea tălăngilor de la stâni.
Târziu,
când toamna țese văl de brume
și ierburile muntelui
se pleacă galbene și triste,
cerbii își buciumă aspru
sub bolți de cetină
lunga lor nuntă.
La chemarea toamnei,
săgetează spre izvoarele vieții
păstrăvi gătiți în
culori de curcubeu.
Iar când iarna trimite solie degheață
peste culmi, acolo unde
stâncile sprijină cerul,
jgheaburile și agrohotișurile
răsună de galopul rostogolit,
de zborul în jos
al țapilor negrii.
Anul e pe sfârșite și Luna
poleiește cu argint brazii
încremeniți sub zăpezi.
Trist, tânguit, glasul lupului
trimite spre văi fiori
de teamă și frig.
În așteptarea primăverii,
izvoarele cântă
sub haina de nea,
cântec vesel, curat,
de viață.
22 Noiembrie 1992
001.666
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar C. Viziniuck
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 201
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar C. Viziniuck. “Carpații.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/13921409/carpatiiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.