Poezie
runaway train
soul asylum
1 min lectură·
Mediu
țin minte că mergeam cu trenul
și era melodia asta
purtam niște pantaloni scurți roz
bătea vântul și nu era lume pe culoar
m-am apucat să-mi desenez floricele cu pixu pe genunchi
așa cum o făceai tu
întotdeauna cinci petale și un fir de iarbă aplecat înspre stânga
spuneai mereu că din prea multă dragoste
oamenii înfloresc și adună fluturi
care bat din aripi
și atunci plouă sălbatic peste lume
aveai obsesiile tale frumoase
știu
am învățat să am grijă de ele
de tine
ca de un copac îndrăgostit
îmi plăcea să te iubesc timid și leneș
așa cum deschide ochii un copil dimineața
fără grabă
fără vreun habar
și totuși atât de delicat și corect
țin minte că am ajuns în gară
și lumea se zgâia la pielea mea mâzgâlită
\"e fericirea fraierilor\" îmi venea să le strig
aveam însă mult prea multă primăvara în stomac
si nu mai puteam articula altceva decât fluturi
023.725
0
era vara
da
cind ai coborit
m-am mirat si eu
placute
naturale cuvintele tale - poate vor ajunge in forma de fluturi pe la cititori, nici nu le vor observa, doar umbrele