Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

porțelan cu buburuze

1 min lectură·
Mediu
fata stă în ploaie
și e toată a ta
udă
parcă s-ar bronza sub picături
se înalță aburi subțiri și albăstrui
din ceașca fierbinte ce o ține în palme
plouă în ceai
curge pe jachetă
blugi
adidași
plouă
pe ea
și orașul pare că dă în foc precum o oală plină cu lapte
n-au mai căzut stele de azi vară
din când în când doar furtunile mai nasc iubiri
noaptea târziu dupa 2
dansează ca ielele și cad bete prin scări de bloc
măturătorii de stradă le ridică
și le duc la sediul poliției centrale
pentru tulburarea liniștii sufletești
din când în când ele se ascund între oameni
ne trag de inimă și-atunci ne doare
tot ce e mai frumos și mai viu
fata iti stă în ploaie
bea ceai
nebună
fumătoare
desculță
și udă leoarcă
025.154
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
136
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

catalina marincas. “porțelan cu buburuze.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalina-marincas/poezie/198088/portelan-cu-buburuze

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Punctul meu de vedere:
prima strofa buna.
A doua strofa: \"azi vara\" mi se pare oarecum fortat. \"furtunile nasc iubiri\" mi se pare o constructie putin facila. Cred ca mergea strofa si fara acel \"din cind in cind furtunile mai nasc iubri\". Mi-ar place mai mult stelele sa danseze ca niste iele. Apoi o mica nedumerire la strofa finala: \"fata iti sta in ploaie\"? Am recitit-o si cu diacritice si mi se pare putin fortat.
In rest, un poem bine construit, curgator, cu imagini destul de ingenioase: orasul care da in foc precum o oala cu lapte, bronzatul sub picaturi, trasul de inima.
Mi-a placut, cu micile obiectii de mai sus, asta cel putin in opinia mea.
Emil
0
@catalina-marincasCMcatalina marincas
dada e un text ce trebuie lucrat. ai punctat f bine punctele lui slabe :D
mersi de sugestii emil
0