catalin ioan vega

Am scris prea mult regretul Din izvorul cel aromat De aroma morții ne îmbrăcăm Neînsemnatul și iluzia Libertății îndosariate ancestral Între nevoie, dorință și realitate Pușcăria zilelor

În așteptare fulgii tropăie pe cer S-ar așeza pe-o urmă de pământ S-acopere durerea celor ce astăzi nu mai sunt. Să îmbrace în alb a noastră goliciune Că am călcat pe amintire, că am călcat

Tu adormi sub visele mele Te înalți să muști cu tâmplele, Sub sprâncene ard văpăile noastre Cât de mult ascund comorile de tine Se închid gândurile mele ruine. Și lacrimile se adună să

Ne ridicăm din neputințe Să aruncăm cu inima în vânt Împrăștie de grija urma Spre drumul cel tăcut… Am așteptat puțin aluatul Să dospească în muguri azi Copacii ce coboară spre securi

ultima Sakura cetățile luminii se scufundă mirajul unei vieți furând depărtarea cu ochii închiși cresc dulci amintiri ce bine era când nu vedeam castelul de iluzii azi, de aproape, tăcut

Cât valorează o lacrimă Din ochii unui copil Ce așteaptă moartea ca o mamă Să-i răcească trupul viu ? Cât valorează ignoranța noastră De-a tolera hoția, dihotomică fațadă Atâția lupi

Purtăm pe chip atâtea cărți Deschise de emoții, de truda unei zile Ce pacea o așterne în riduri să nu cadă Din clipe în ani întipăriți sub mască Ca nimeni să nu afle durerea din

picături de ploaie se joacă să-şi unească aripile ude de monotonia unei bănci cum se mai spală amintirile una peste alta pregătite parcă ca-n raftul de cămăşi, le asortăm cu îmbrăţişarea le asociem

Multe scrisori de intenție Pentru ultimul loc, în ultimul vagon Cel mai scump, cel mai adânc, Frigul și întunericul e gratuit Un an sigilat fără deranjuri oficiale În ultima funcție, cea

nimic nu mai este cum era în sunet de clacsoane cafeaua miroase mai bine ca parfumul amprentat din scrisorile tale trăiam cu ele și așteptarea era de vis asta-i secretul , să

Puiul de cuc a învățat să tacă Nimeni nu-l mai supără O picătură de apa reflectă o baltă Ce dulce e liniștea oglindită De șoaptă adie vântul, Ascunzișurile frunzelor frământă Umbre

Rugăciunea mea, lacrimă și poezie Acord de cer în melancolie... Mustul cuvintelor, trecerile mele Epitaful patimilor, curgătoare plăcere. Doamne m-ai găsit...!Unde caut oare Neliniștita

Zbor de aripă atinge cerul și-l zidește Peste un zumzet de albină depărtarea crește Căldura retrăiește lumina și-o adoarme Imbold de vis și aripă în mișcare… Ramura se frânge în picături de

Căutarea veșnică de mugur Se așterne peste ramuri de copac Ca fiecare strop de adiere Să mângâie cu câte o idee Anotimpul vieții eterne. Ce frumos alungăm destinul Cu ochii plini de