Cătălin Al DOAMNEI

amar de ploi cu boi albind nu noi n-am fost noroi iată cum explică van gennep ritul acestei secunde se apropiau moșii de vară și când se dau de pomană de sufletul viilor și al

chiar umilit omul nu poate renunța la menirea sa absolută nu e vorba numai de nemurirea lui ghilgameș mai poți merge la cumpărături până în blocul de vis-a-vis cel care vede și știe că lumina

ascult muzică irlandeză copacii fac o reverență mai adâncă decât peștera adevărului mai puternică decât strigătele lui orfeu îl trezesc pe ioanid romanescu toți

marilor lingviști români Eugenio Coșeriu-in memoriam Petru Zugun Constantin Frâncu între subiect și

înnoptând printre ghețuri arctice ți-ai închis inima într-o casă friguroasă și toate anotimpurile aveau culoarea iernii am ales copilăria toamnei și visele nășteau realitatea dintr-o altă

mă urmai cu puritatea feminină a lucrurilor nefăcute începuse să-ți fie teamă ai plâns și ai învățat să te rogi cu sufletul sleit decojindu-l precum odinioară primul cartof în palma

ca să nu fiu împușcat cu arma de apă de la divizia de pompieri de peste drum aflată în permanentă stare de asediu de pe vremea când napoleon se-ntorcea din rusia doamna secretară a liceului

de multe ori nu mai trăiesc viața mea mă pierd printre frânturi de vieți ca pe neumblate poteci de munte lăsate mie de tatăl meu și de mama mea când era tânăr

când a trebuit să vorbesc despre vicii mi-au bătut la ușă oamenii indigo semănau cu fosilele și impresia de prea mult entuziasm era doar reversul medaliei pe care o declarasem nulă și ieșită

la intrarea în poem între pitagora și orfeu viața nu poate fi urmată se moare desculț vei păși pe pământul de piatră nero nu se știe dacă va fi murit ceea ce n-ai

mă întorsesem în satul descompus în felii ale binelui și ale imaginarului aproape nu mai pășea nimeni pe ulița aceea care să vorbească despre mituri

mă pregăteam de singurătatea sărbătorilor și să rescriu oda în metru antic totul era pustiit în lume într-o scrisoare din decembrie 1883 veronica îl întreba pe eminescu de ce nu se

kazantzakis ni-l descrie ca pe un om care –și iubea poporul cu o putere de fascinație pe care o dobândești contemplând se zice marii șahiști înainte ca partida

eu cred că marele reeducator nu a plecat și nici nu s-a ascuns vreodată mai sus de pagina de gardă a unui album filatelic aidoma conservându-și ca pe stamine de alun vocația peripatetică a

poetul își scria versurile în alfabetul morse norii erau imenși vulturi albaștri ducând în ciocurile lor fildeșii de aur ca pe năprasnice amintiri despre viitor va fi mai întâi un cer nou și

de îndată ce un mare artist din ceata singurătății încerca să mă urmeze pe drumul plin de colb al mai marilor minții pentru că locuia la bloc apartamentul de deasupra sa era inundat și un alt

nu mai regretam și nu era foarte demult începusem să mă obișnuiesc în cor papagalii repetau e o toamnă lungă toamna noastră albastra-aurie-dulce-toamnă cerul negru-pământ moare și

deodată viața ne devenise nespus de vie aproape erotică îndrăgostiți prin păduri de eucalipt-curcubeu ne iubeam până la neîmblânzire în fiecare zi gaugain ne expedia în corăbii cu

aș fi vrut să scriu despre toate lucrurile în care NU EXIȘTI ținând cont de afirmația lui gianni vattimo acuzându-mă de a-mi fi trăit viața numai prin simulacru nu țin morțiș să-i infirm

ne întâlnisem într-o viață poliglotă cum se regăsesc anii pierduți pe liniile moarte și pornește un război pe care nimeni nu l-a vrut cândva am voit să murim poliglot și am simțit durerea

nu mai trecusem demult pe acasă satul meu aproape murise cu mâinile pe sus ca și cum nu s-ar fi sfârșit cele două războaie

se întâmpla într-o zi de sfârșit de secol n-aș putea să precizez cu exactitate starea poeziei din acea zi de sfârșit de secol îl urmam pe ortega y gasset printre statui cu umbre de aur & el

acesta este cruntul adevăr trăim mai departe de viața spiritului decât de cea mai îndepărtată metagalaxie e impropriu să spun ÎN PLUTON spre noosferă fiecare nu vede decât la un metru fără

femeile din viața mea au fost multe și rare toate cu o virtute anume dar niciuna cu darul jertfei până la capăt cea care m-a suportat în chip pelasgic a învins moartea și a definit-o cu furia