Poetul e un bijutier
Ce-ncântă lumea cu magia-i migăloasă,
Sau are doar fler
Aranjând ușor cuvintele-n rime apoase?
Poetul e un creator
De imagini, forme și vise mântuitoare,
Sau doar un
Nu credeam să-nvăț a munci vreodată;
Pururi liber, înfășurat în plapuma-mi,
Ochii mei nălțam visători la ecranul
Televizorului.
Când deodată tu răsăriși
OCTOMBRIE
Pornit-ai iar la pas, și arbori de pripas
Îți străjuiesc cărarea de hiacint.
Prin foșnet mort și proaspăt, de calci în pas de vals,
Frisoane seci de aur te cuprind.
E luna
Nu vreau sa pot, ci doar să știu.
Nu vreau să fac, ci doar să fiu.
În lânceda sclipire oarbă
Mereu mă zbat, mereu am treabă.
Zaraf cu bani nicicând n-am fost
Și viața-mi n-o știu pe de
Dimineața lină-i viața,
Și e sfântă și curată...
Rouă multă-i dimineața,
Te preschimbă de îndată.
Vezi cum iepuri suri răsar,
Din umbrar de varză.
Iarba scapără amnar
În luciri de
Liniște-n tendoane, furnicături în carne
Cuprindu-mi corpul îmbălsămat cu stres.
Ascult în căști Sibelius,
Pletoase sălcii ude
Pe-un mal lutos, nocturn peisaj ales
Mi se-nfiripă-n
E iarnă iar, mă simt perfect valabil
Și bun și nou, cu sufletul senin.
Zăpada mă descântă, pios la ea mă-nchin,
Iar gerul mă călește, nu-s eu cel vulnerabil.
Tăcere albă-i totul, o bună
De departe se vede cum norii de ploi
Își pierd din prestanță în zare...
Amurgul se-așterne, zbârcitul noroi
Se zvântă în valea cea mare.
Cu a lor schelete de imenși luptători
Molizii zbârliți
Vezi la mese fețe ascultătoare
De ale atomului fatale puteri
Ce sunt și astăzi atotcovârșitoare,
Doar ele n-au știut nicicând căderi!
Mizantropia păcătoasă naște
În sufletu-mi de iluzii
E miezul de zi, Morpheus mă-mbie
Să dorm nemișcat,
Departe luat,
Și nimeni l-amiaz de mine să știe.
Aș vrea ca să dorm, să pot să privesc
Azurul eteric
Și evul himeric
Și-apoi, când mă
Nimic nu simt, nimic nu fac.
Nimic nu am, nimic nu plac.
Nimic nu-i foc, nimic nu-i joc.
Nimic serios, nimic pios.
Eu am doar vălul de iluzii
Ce lenea-o dă și n-am concluzii
La tot ce
CM