amnezie

e frig si nu știu cine îmi pune o haină pe umăr apoi glasul acela, tot timpul glasul acela „trezește-te, trenul a obosit așteptându-ne în gară între timp au dat pomii în floare\" e primăvara? și nu știu de ce-mi vine să râd am toate anotimpurile deodată plus câteva nedefinite încă precum vara bântuită de geruri și toamna cu flori înspăimântate răsărind dintre oase îmi spui să iau arme ce arme? „trezește-te, nu înțelegi ? cineva ne-a furat gândurile le-a pus în vitrine și a pus reflectorul pe ele noi am rămas între garduri de sârmă ghimpată ne-au lovit vânturi și ploi ți-am spus, trebuie să stăm spate în spate” dau un pas înapoi „trezește-te, au să vină din nou” îmi amintesc că am lăsat câteva nimicuri inutile într-o celulă de ceară cu șase pereți și foșnete de mătase