Viață! mai multă viață!
era ecoul unei voci în difuzoare
dar eu stăteam cu ochii ficși în tavan
vecinii de vis-a-vis își renovau locuința
și o femeie în alb înfășura pe ace subțiri nervul meu
De nopți întregi visez numai pahare
pahare pline care se revarsă
de parc-ar avea în adânc
gâlgâind
izvoare cu cap de sirenă.
Dar nu-i de-ajuns să te ridici în picioare ca să fii
Am ajuns să mă tem de propria-mi casă
o prind uneori rânjind în secret
atunci coada ochiului mi se alungește ca un elastic îndelung întins.
dar capetele ni le vom ridica mereu, mereu!
(una din
cred că sunt nevrotică
azi soarele a răsărit la ora șase și treizeci și cinci de minute
prea devreme
alt poem cinematografic filmat într-un ritm fără de precedent
tărăind pe podea blana
Incet, mult mai incet, ca sa intepi alene
cu ochiu-ti panza calda, neancorata-n vreme
desi, oricum, nu-i nimeni aici sa-si aminteasca
de urma-ti, ce te chinui
s-o cureti de angoasa,
Deșurubează-mi capul de pe umeri
vreau să fiu o sticlă fără dop!
am să torn toamna în forme
am să-i bat ritmuri palide la urechi
și-am să ți-o servesc la masă în pahare de vin
dar asta nu se
Cetatea se strange
ranita de picioarele pisicilor
se strange in ea
intr-o continua agonie lichida.
Cetatea isi ucide caramizile
la fiecare tremur al orologiilor rasturnate
in lipsa-i de aer, in
CH