Carmen Sorescu

un fel de Enuma Eliș la nivel de cuvânt, începutul asemănător, dar nu identic, apoi de la facerea lumii la facerea cuvântului.
aproape că îmi amintești de similitudini, în Iliada, când Ahile îi spune lui Hector că \"așa cum leii nu au tratate cu oamenii, nici lupii cu mieii, nici noi doi nu vom fi prieteni\"(redat din memorie) și aceeași temă regăsită în Biblie, Isaia, care vorbește de pacea cosmică \"Atunci lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul ; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș\", evident, citatele trebuia să le dau invers; așa și aici în poem. de fapt spre final, îmi dau seama că te-ai dus chiar pe scheletul ideii din Facerea.
interesant mod de abordare. un experiment reușit.
mcm

inițial am vrut să spun \"pe un templu egiptean\", dar am ales varianta simplistă, zidul sigur putea și nescris. mulțumesc de comentariu.
mcm

rodica, luciditatea în reverie este o chestiune foarte grea, depinde, o ai sau nu.
silviu, mi-a plăcut expresia pufăie, mi-a amintit de vâsla indienilor Cree, care are pe o parte o panteră și pe cealaltă prada, un iepure care pufăie (se subînțelege pipă) și dacă tot sunt la capitolul astă uite și o profeție a indienilor Cree (completarea cu versul, nu le aprține): “Numai după ce ultimul copac va fi tăiat/ Numai după ce ultimul rău va fi otrăvit/ Numai după ce ultimul pește va fi prins/ Numai atunci vom descoperi că banul nu poate fi mâncat”….. “Numai după ce ultimul vers va fi scris/ Numai atunci vom afla pe cine am iubit”
petruț, dincolo de controverse tot a ieșit ceva de citi, îți dau dreptate, poemul mai poate fi lucrat, îmi plac enumerările, nu consider că am abuzat de ele.
mihai, admir perseverența de a-mi lăsa comentarii, uite că au trecut 6 luni, 1 an și îți răspund că îmi e milă de tine, deci “îmi e prea lene să caut prin zecile de poeme/ comentarii adresa de e-mail pe care mi-ai lăsat-o tot acum 6 luni, 1 an, Dumezeu mai știe, ia niște extraveral, bea un ceai cald cu miere, pune o felie de castravete pe frunte, “poezia mea dăunează grav sănătății” (ăsta e vers, îl am și la motto) și pe semne că așa cum ți-am mai spus lasă sechele, ce să mai citez: “sapă, sapă/ până dai de stele-n apă”, cam atât”.

în altă ordine de idei, așa cum mi-a sugerat angela și poetul personal a fost de acord, am schimbat titlul.
ca și la poemul „the morning sun” completarea o pun în pagina de comentarii și nu în text, deci, de aici a plecat titlul:



se auzea un zgomot ciudat parcă
cineva îmi bătea cu picioarele în inimă
opresc muzica, sting lumina
începuse să mi se facă frică
se auzea și mai tare, telefonul suna
„sunt jos, deschide ușa, abia pot ține telefonul”
cobor în fugă scările
nu mă așteptam să vină la o oră așa târzie
pun cheia în ușă și stupoare
stătea cu brațele ridicate deasupra capului
avea în mâini cel mai frumos poem de dragoste
era un bol imens, imens, strălucea
ușor ca un balon plin cu povești
prin el mă vedeam când eram mică
și alergam pisica
când mă cățăram prin copaci
totul se derula slow motion ca un film de oscar
când atingeam cu degetul
balonul făcea valuri, valuri
și atunci fetița care cotrobăia prin cuibare
întorcea capul mirată
după care își vedea de treburi
când m-am trezit el era lângă mine
florile în vază, ceasul pe noptieră
deschid televizorul începuse decernarea globurilor de aur
l-am trezit și l-am sărutat
el torcea cu capul pe mine și spunea râzând:
„acces interzis”, „acces interzis”
aș fi vrut să mă uit mai mult la rochia bej a
elisabettei canalis dar mi-a explicat
că sub oasele mele este cea mai frumoasă rochie
pe care a văzut-o vreodată
îmi desface ușor pielea de la stren în jos
de sub dărâmături ieșea un gaz pestilențial
a făcut câteva fotografii când culcat pe burtă
când urcat pe un scaun
pe fundul toracelui zăcea ceva
misterios, nepăsător
era cel mai frumos poem de dragoste
un bol imens, imens, strălucea
când punea degetul făceam valuri, valuri
până a țâșnit o fântână
camera era inundată abia respiram
mă uitam prin tavan după un colac de salvare
noroc că balonul ne-a scos teferi și din moartea asta
când m-am trezit
se terminase decernarea globurilor de aur


mulțumesc de comentarii

pântec primitor sună destul de erotic, asta am și vrut de fapt să scot în evidență feminitatea. nu are o detașare în sensul că nu am dorit-o, poate este sesizabilă cu un ochi fin. cât despre proză scurtă îți dau pe mess. și să nu uit amalganul ala de care vorbeai, este un haos, ai dreptate.

un \"poem pieziș\", da, asta sună foarte bine și \"gări infidele\".
dar parcă lipsește ceva, parcă nu e întreg poemul, poate din cauza titlului, poate este personalizat pt autor, dar pt cititor, care este neutru, apare altă nuanță.

monica, mulțumesc pentru stea, am corectat \"în funcție\", disonanța aceea, \"între gratii\" e vorba de două râduri de gratii, iar colocotind ca spuma de poezie îmi place, sincer, m-am gândit la supă, eu nu obișnuiesc să îmi explic ideile din simplu motiv că nu pot. culmea din neant redactorul de la o revistă literară după ce a citit acest text mi-a dat un e-mail să îl publice, nu dau nume dar crede-mă pe cuvânt. mulțumesc pentru reveniri în mod deosebit.
valeriu, așa m-am gândit și eu sunt supărătoare expresiile \"să fie\", \"să aibă\", \"să...\", dar astea sunt mijloacele de exprimare în limba română, dacă mă opream din scris poticnită în gramatică nu mai prindeam ideile.
lim, am să recit poemul și am să pun și link pe evoca.com, dar peste câteva zile, sunt ușor bolnavă, asta pentru că tot mi-ai dat ideea.
angela, m-ai făcut să rând, cu avionul cu reacție, când am pus titlul m-am gândit că poetul meu personal ar putea fi și o locomotivă cu aburi. ai dreptate cu lentoarea, poate revin la titlu, aștept sugestii de la cititori, deși dacă mă gândesc bine ar fi trebuit să scriu ceva în legătură cu poetul personal ca să meargă în context cu locomotiva cu aburi. poate mai scriu o vaiantă.
ottilia, dacă stăteam să scriu mai mult de 30 de minute la poem începeam să șterg, așa că am riscat și am postat starea pură, nu are nicio modificare.
laurențiu, ești amabil când spui ca poemul e idiot, e mai mult de atât, este exact ca un mankurt(vezi wiki, că sigur nu ai auzit) fără nume, torturează.

așa trebuie să fie și poetul personal ca un mankurt să facă ce îi dictezi.

luminița, mulțumesc pentru recomandare, mă bucur că ai apreciat genul astă de poezie onirică, adevărata evadare decât până la supermarket și înapoi.
pentru poetul personal, \"dacă tot vii, să vii și cu mașina de oase poate facem un poem împreună/ dăm muzica tare, punem pumnii sub pernă/ fulgii vor pocni de parchet până vom împlini vârsta străzilor pustii\"
mulțumesc pentru comentarii
mcm

super asta
\"eminescu autostradă cîrpită
cu poeți ce devin gropi la prima ploaie\"

rodica,
mi-a plăct expresia ta \"debitul de Amazon\", așa este, uite o parte din continuare.mulțumesc pentru semn.

mă gândesc la tine aproape
în fiecare minut
ca dependenții de heroină
dacă nu ești lângă mine
am nevoie de o centură de forță
să nu-mi iasă viscerele alandala
mă leg cu o sfoară pe inimă
în ochi niște țăruși de metal
când nu sunt cu tine
parcă aș fi tu
îți imit mersul
gesturile ample
beau cafeaua ta preferată
fumez țigările tale
ascult muzica ta
doar doar
nu mai am nevoie de tine
6
Dumnezeu trece nonșalant prin mine
nici el nu știe cine sunt
de asta de iubesc
pentru că încalci toate regulile
și legile fizicii
dacă aș avea un magnet
în loc de ficat
poate ai sta lipit ca pilitura de fier
să te fărâmițezi
și să dormi
să dormi
să dormi
doar în mine să dormi
7
îmi place că nu ești om
și ai 100 de stări de agregare
te iubesc pentru că în tine
nu curge nimic lichid
ci o formă superioară
de viață
8
la tine între coaste
mi-ar plăcea să stau ca o larvă
un milon de ani și mai bine
să nu ies niciodată
în tine să fie și ziua și noaptea
și mama și tata
9
am picioarele înghețate acum
podeaua e un fel de calota polară
sub mine sunt multe vietăți
urși polari cu pui și mulți pinguini
un spectacol fascinant
de lumini și umbre
chiar în fața mea
aș vrea să te sun să-ți spun
vino și tu
dar e prea devreme
te las să dormi
10
te-am iubit în 783
când nu erau locuri
te-ai lăsat pe spate
să te faci scaunul meu
aș fi stat în autobuzul ăsta
până dincolo de orice uscat
aș fi șters stațiile de pe hartă
să nu mai oprească niciodată
să te țin în brațe așa mult
înfinit de mult
până când moartea ar fi gemut în noi
pentru o gură de aer

foarte delicat, eu așa percep poemul ca un glob foarte frumos pe care trebuie să-l ții cu grijă să nu se spargă. plus pentru final, un dar care nu se poate pune sub brad și asta pentru că pomul devii tu.
mcm

toate textele tale lasă o brumă de zâmbet, finalul este de nota 10, cum că tu doreai doar să pleci și să ajungi celebră ca WS, renunțarea la transliterație foarte ingenioasă. și textul în sine curge după tiparele bine cunoscute, pâna la urmă știi și tu un bărbat și o femeie nu pot fi prieteni niciodată sau prietenia lor este începutul unei relații amoroase, ceva zace în subconștient, o atracție ancestrală a speciei, hai că bat câmpii. mi-a plăcut.

diana, cătălin

nu se mai poate
nu se mai poate
este ca și cum aș bea liniștită cafeaua
în paharul negru de plastic nescafé
cu țigara la jumătate
când deja am trecut bordura
pe strada cealaltă
când deja am trecut granița
în țara cu multe fructe sălbatice
încep să simt frigul
te văd și pe tine fumând într-un loc
întunecat aceeași marcă de țigări
băutura ușor mai fierbinte
când încerc să-mi dau seama
dacă ești încruntat sau nu
exact în momentul astă
de maximă puritate
se întâmplă

un poem fluent, simplu, de o frumusețe școlărească, nimic nu pare artificial, totul parcă e curs din vene și pus pe foaie. îmi place și titlul, anunță ceva spectaculos. singura obiecție poate la \"hm\", este superficial acest hm, fie în convorbiri, fie în poem. prima strofă rămâne pilonul de bază, sunt aici multe construcții care rotunjesc o ideea foarte bună.
apoi:
diminețile
îmi aștern aripile de porumbel
machiajul de scenă
zâmbetul învingătorilor
o actriță de la prima oră, pregătită cu haine noi, masca de rigoare. interesant.
ultima strofă destul de soft, primul vers e puternic, dar cele două estompează prin fragilitate.
încerc o sugestie:
nu știu dacă după fiecare moarte din asta
sunt mai aproape de tine, aș renunța la enumerație și aș înlocui cu altceva. vezi tu. mie mi-a plăcut.
mcm

nu știu cum ai făcut, ce ai spus că m-am trezit deodată în carusel, poate aici este și farmecul drumului, hai că mă dau și eu cu tine. și am prostul obicei să nu rețin autori, o chestie care mi-a plăcut \"fericirea este la timpul trecut\".
când o ai nu îți dai seama, apoi după un timp vorbești despre ea, așa și cu roata fericirii, poate ne dăm deja în ea și nu ne dăm seama.
foarte frumos
mcm

poem cu piste false, versurile incipiente induc în eroare spre un final surpriză.
introducerea în poem nu anunță nimic spectaculos, probabil mulți dintre noi își încep dimineața ca tine, apoi serendipitatea din neant. ideea din aceste versuri:
\"în curând rămânem fără cuvinte nu mai avem
cu ce să ne ținem în brațe\"
face ca la tine aici îmbrățișarea să aibă loc prin cuvinte.
sângele pe carosabil la îndemâna tuturor, dar nimeni nu prea îl vede, bine că l-ai remarcat și ne-ai amintit de el.
mcm

deși începe destul de greoi poemul, spre exemplu \"minimele argintării șlefuitoarele\" spre final se observă o detașare.
mi-a plăcut haloul, și culmea singurul halou, aici este o imagine frumoasă, demnă de nasa:)
mcm

apropo de tăcere, să mai ies din contextul pretențios al poemului,tăcerea asta nu e chiar pe toate drumurile și la îndemâna oricui.
mulțumesc

roxana,
e un poem citibil fără mască de oxigen, e nevoie doar de răbdare.
monica,
așa este, se citește ușor, nu am căutat nimic artificial, poate de aici simplitatea, iar axa real/fantezie predomină. am să revăd textul azi, să mai curăț din \"mai, că\" .
mulțumesc

un poem relaxat, scris cu siguranța iubirii ce o ai chiar în palme, chiar dacă folosești expresii \"nu știu\", \"poate\" se vede din start liniștea cu care este scris,nu se observă frământarea asiduă după ea, din motivul că o ai fix pe masă la orice oră.
definiția lui:
ești tabloul pe care nu l-aș vinde/ niciodată/ compus din mine
este și definiția ta
până la urmă iubirea e totul:
nu știu/ poate dragostea e/ spațiul/ dintre noi
mcm

silviu,
nu e vorba de nicio fericire aici, dar dacă așa răzbare, tot ce se poate să fie prinsă într-un mimetism ciudat și să devină inobservabilă.
mădalina,
până la final mai era o strofă, se vede că te-a obosit deoarece ai dat citat greșit
\"miezul din sinele tău/ inexpugnabil\" ci nu pumnul, dar oricum mă bucură răbdarea de a citi.
laurențiu,
dacă zici tu prețiozități pe mine mă bucură, deși poemul l-am scris într-o manieră extrem de simplistă.
petruț,
camera este drăguța, destul de adâncă, destul de înaltă pentru a mă risipi în ea.
angela,
ai dreptate, că poemele lungi pot fi adevătare capcane, și că ai remarcat banalitățile prin care cred că au trecut mulți dintre noi, nu se poate să nu ne fi lovit vreodată de ele, trebuia să le pun, pentu că fac parte din text, pentru a lăsa loc de mai bine.
albert,
ai remarcat bine că poemul nu are final, nu are final, deci spun, din simplul fapt că nu e terminat, sper că ți-a lăsat senzația unei povești neterminate.
mircea,
\"oameni-fapte-întâmplări\", ecouri cu rezonanță fix în viețile oamenilor.
eugenia,
mulțumesc pentru recomandare, textul cu micile întâmplări a produs efecte diferite, ceea ce este cât se poate de uman în acest amalgam de sentimente.
mulțumesc tuturor pentru răbdare
mcm

scurtă și la obiect descrierea, înfiptă cu picioarele în pământ,impresionantă. nu mă gândeam că sunt oameni care nu se pot sinucide și care nu pot săruta. un poem plin de emoții, dar care trimite într-o lume a întrebărilor. finalul pe măsură, trist până la seducție.
mcmt