Poezie
Cel mai mult te-am iubit
1 min lectură·
Mediu
Între cei patru pereți precum gheața
Care transpirau în același timp cu noi
Un fel de licoare, alcool rafinat
Făcut din fructe sălbatice
Lăsate la macerat cu anii - trupurile noastre
Și era ca și cum dădeam viața noastră mai departe
Tuturor lucrurilor, animalelor moarte
Îmi amintesc că ieșisei desculț pe balcon
Și nu doar zăpada se topea sub tălpile tale
Ci și porumbelul înghețat de două zile
Începuse să miște și tu spuneai că sunt de vină
Dar în jur nu era nicio baghetă magică
Doar inima mea mai zăngănea din când în când
Orașul ne mâncase de-a dreptul
Eram împrăștiați peste tot ca gunoaiele dimineața
Măturăresele abia le strângeu leneșe și adormite
Dar dornice să-și pună pe degete bijuterii din rămășițele noastre
Paravanul acela dintre noi și copilărie
Prin care totuși vezi dar nu mai recunoști nimic
La un moment dat a căzut, a căzut…
Cel mai mult aici te-am iubit
La pervazul dintre astea două lumi
Treceam cu ușurință dintr-o parte în alta
Și parcă ne dădeam în leagăn
Și parcă ne iubeam
0010
0