Poezie
Poveste cu Daniel
2 min lectură·
Mediu
Daniel, realitatea e așa... o chestie drăguță închisă-ntre coaste
O cameră mobilată cu gust, ceva numai al tău, care nu se împrumută
Sau o acadea, ceva ca un ciob de sticlă pe care cândva îl duceam la ochi
Și distorsionam lucrurile, fețele, râdeam, Daniel realitatea e pielea
Mea sumară, stratul protector, pelicula de fericire care strălucește
Ori de câte ori te văd, dacă ai fi tu un filtru în fața mea celulele
Mi s-ar specializa în tine și la fiecare privire aș lumina diferit
Ai înțelege perfect ce vreau să spun, când porii cer apă, cuvinte
Sau orice alt tip de substanțe nutritive, ai ști fără să vorbesc
Să mergem acolo unde oamenii sunt îngeri și îngerii oameni
Da, așa într-un amestec, să năpârlim și noi cuvintele nespuse
Să nu mai adunăm acest bagaj de fapte și eroi născuți deja morți
Daniel, realitatea e așa... o chestie drăguță care seamănă cu-o coadă
De șopârlă la care se renunță de frica prădătorilor sau poate o frunză căzută
Peste care bocancii uzi trec, trec, în cea mai simplă splendoare
Povestea ta cu îngerii care se rotesc deasupra capului și care
Descriu cercuri, cercuri, e mult mai încăpătoare, Daniel, realitatea
Nu e o stare de fapt sau ceva efectiv, realitatea e unde trăiești
Și dacă ne-am hotărât să mergem acolo unde oamenii sunt îngeri
Și îngerii sunt oameni e ca și când am trăi de două ori, fie că vrem
Fie că nu, realitatea e ceva ce nu ține de sângele nostru
Întinși unul lângă altul căutăm razele să le scoatem din noi
001815
0