Poezie
Biochimie
1 min lectură·
Mediu
Ca să fiu fericită ar trebui să nu mai scriu, să ies în oraș, să mă plimb
Să încep să-mi sun prietenii, să vin târziu acasă, să ascult muzică la maximum
Chiar dacă mă reclamă vecinii și primesc amendă, ar trebui să fac lucruri
Mici, firești, să-mi cumpăr un câine, mai multe cărți, să-mi fac un iubit
Să trec pe la el să mă despice ca un soare ascuțit dimineața pe stomacul gol
Când îi deschid ușa lacătele de la întrebări să crape în toate părțile
Să faceam dragoste sau pur și simplu să fim aceeași încăpere
Să stăm față-n față ca zidurile unei case care se construiește
Fiecare din noi să pună câte-o cărămidă, câte-o celulă
Până când casa ar fi gata, dimineața am avea același tavan
Aceeași podea, aceleași mâini ne-ar lega, aceleași scânduri
Ar trebui să fac un compromis între viață și scris
Să încep să-mi fac alt corp capabil să se spargă pe străzi
Însă cuvintele plesnec ca niște haine strâmte și rămân mereu goală
001903
0