Poezie

Interiorul unui corp opac

2 min lectură·6 ianuarie 2013

Mediu

Îmi place să număr dimineața măruntaiele și ce a mai rămas din tine

Să adun tot în mijlocul camerei, să te chem și pe tine dacă mai recunoști ceva

Din tot ce ai fost cu o seară înainte, să ne încălzim

Îmi place să caut prin foaia albă ca un câine oasele ascunse să ling în liniște

Și doar pentru mine poveștile de pe vremea când te iubeam, azi le-am dezgropat

Rod la ele, salivez de plăcere, unde ești, așa gol, îmbrăcat doar cu mine, unde ești

Adevărata mea piele ești tu, prin tine trec femei mergând pe vârful degetelor

Ca și cum ar trece pe un buștean o apă adâncă, cu frică, țipând

Pielea ta se face din ce în ce mai rezistentă ca o pelerină de ploaie

Impermeabilă, nimeni nu mai încape în tine și ești tot mai singur

Îmi place să te frământ cu corpul, cu toate cuvintele, să te trec prin mine

Ca și cum te-aș trece prin sită, să te curăț, să-ți dau formă omogenă

Să fac din carne un fel de pământ pe care să locuiesc doar eu

Ar fi multe de spus, dimineața pe stomacul gol te simt cel mai bine

Cum mănânci din mine ca un suc gastric, aprind o țigară și fumul

Îmi prelungește cuvintele și el spune mai multe poeme

Decât ar putea fruntea să stropească sau gura să înghită

001.829

Carmen Sorescu. “Interiorul unui corp opac.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14021410/interiorul-unui-corp-opac

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.