(zădărnicie a zădărniciei ca un dispreț transparent și jertfă)
n-a mai rămas nimeni în mine au plecat toți să cerșească
cristale swarowski să arunce cu pietre în călăi pe muzică
e duminică e ziua întâia și eu scriu acest anotimp aproape
inert și flămând (ca un final de amor)
în fotoliul meu negru
eu vie trăită fumând (cameleon în mijlocul unei furtuni )
și
noi doi trăim într-un cal troian. între coastele lui eu
scriu verde și albastru despre lucruri și terține
neinventate iar tu te hrănești cu placenta tuturor
mitologiilor care seara nu fac
de nu voi adormi mă voi trezi în aceeași zi ca o viperă
voi ieși din sânul cald niciodată secat niciodată prea greu
și izbăvirea ta va fi
pâine
răscolind drumul
(absența aceasta
va veni o zi, o singură zi, în care
îți voi găsi privirea sub press papier
și voi citi anunțuri matrimoniale pe
pielea ta schimbată de curând
și-n acea zi voi îmbrăca numele tău
și voi purta
magnetism argumente fatalitate
ne-spațiul dintre mine și luciditate
ca un element primordial și fecund
în mijlocul acestei primăveri rarescente
(venele-mi ies în somn prin cămașa ta
mi-am vândut gândurile, îmi spuse,
lipindu-și palmele reci de ceașca
enormă de cafea.
mi-am vândut gândurile pe ierburi
uscate, să-mi vindec rănile.
aveam toată dimineața la dispoziție
să-i
n-ai văzut niciodată cum funcționează
ceasul meu biologic
cum celulele mele îți dau la o parte
grâul încolțit din inimă
n-ai văzut niciodată copilul din mine zâmbind
în timp ce sufla păpădiile
orașul acesta e plin de răniți
au invadat toate ocnele
înnegrindu-le strangulându-le
au venit dinspre sud
proaspăt rași
vorbind fără perdea despre locul unde
se întâmplă lucruri unde se
tu nu ai timp să mă asculți tu ești plin de mușcături
ca un șarpe încolăcit strâns în jurul amiezii
ca o sete de așternuturi între prezent și ochii închiși
tu ești copilul nelegitim al unui
miroase a umezeală și a deznădejde în biserica nenăscuților
lumina galbenă și slabă ca o îmbătrânire
prematură bate cu pumnul de trei ori
calendare cu sfinți potirul ciobit pofte trupești
În fiecare vineri tata se ridică din mină și se-ntoarce
a doua zi târziu cu genunchii îngropați în aer
mama îl așteaptă cu pâine și vin fumând
într-un colț de unde vede fântâna pe care tata
o
(ah, ce durere acest nod supus chinurilor facerii)
va veni o zi în care îmi voi petrece tot restul vieții
ultima treaptă o voi urca fără teamă
cu picioarele strânse
în lanțuri de oxigen
va
m-am sinucis de câteva ori
în drum spre chioșcul de ziare
nu-mi amintesc la care colț de stradă
știu că ascultam timpul probabil
dragostea bătea cu degetul în ecranul meu de
m-a sunat tata aseară. am un nokia C3 și tata mă suna
în timp ce eu stăteam întinsă pe spate și mă uitam la ecran.
niciodată nu m-a sunat tata atât de târziu. am apăsat o tastă
la întâmplare și
vine iarna.
Dumnezeu ne împachetează sufletele în hârtie de ziar.
în livingul său imens, așezate în ordine alfabetică
pe o farfurie goală, toate poemele scrise vreodată în
format word.
avem
e interzis să plimbi lupi flămânzi pe culoare mai bine
poartă-i pe umăr și spune-le să nu muște din carnea ta
brusc ca și cum o pană de curent mi-ar răsări
într-o coastă îl văd pe Dumnezeu
spovedește-te de cămașa ta albă de in
care se înnoadă exact între coastele mele
acolo unde am mai multă nevoie de aer
(de opt ori m-am răzgândit.
de șapte ori am trișat)
am mâinile
dacă n-aș fi venit eu pe lume acum o mie acum o sută acum
treizeci și trei de ani
ai mei ar fi fost goi
atât de goi, încât veșmintele
nu le-ar mai fi încăput pe trupurile rupte
dacă n-aș fi
Stau lipită de geamul fără perdele de unde
pot vedea locul în care dimineața
o femeie fără nume vinde buchete de trandafiri
pe care-i leagă cu generozitatea unei păcătoase
nu știu nimic despre
povești despre nimeni într-o limbă aproape barbară)
un animal tânăr învârte o roată mare înlăuntrul meu
îl simt fugind cu sufletul meu în dinți
(rânjetul lui ca o ceașcă fisurată respiră
toți bărbații pe care nu i-am cunoscut vreodată îmi spun
să mă întorc din nou cu ei în mineral că sunt cea mai frumoasă
femeie că am carnea tare că frânghia care atârnă de tatuajele
mele mimează
Dacă mă privesc în ciobul acesta de oglindă
dintr-un anumit unghi numai de mine știut
am palmele mari precum sfeșnicele de-mprumut
și sâni ce alăptează toți pruncii pe care i-am
CC