Poezie
Dumnezeu citește Nichita
1 min lectură·
Mediu
vine iarna.
Dumnezeu ne împachetează sufletele în hârtie de ziar.
în livingul său imens, așezate în ordine alfabetică
pe o farfurie goală, toate poemele scrise vreodată în
format word.
avem toată viața altora înainte, ne spunem la ureche
și mai rezistăm o zi. spaima devine iarbă portocalie, caii
șchiopi o pasc în noaptea de Crăciun. ne spovedim morților
noștri ca și cum ei ar fi mai vii decât noi, ca și cum ei ne-ar
putea judeca mai drept.
o inimă roșie, caldă, ca o pâine de duminică, trece strada.
femei cu pulsul despletit își poartă cu dispreț gleznele moi
prin zăpada în care ne-am lepădat de păcat.
vine iarna.
Dumnezeu citește Nichita. mâncăm zahăr cubic.
în Gara de Nord un singur bar mai servește vin fiert și anafură.
012.495
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 128
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Carmen-Iulia Ciumarnean. “Dumnezeu citește Nichita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-iulia-ciumarnean/poezie/14002883/dumnezeu-citeste-nichitaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
acest text mi-a adus aminte de o chestie pe care am scris-o si eu despre nichita prin 2004, Nichita Stanescu catre mine. nu ma intelege gresit, nu-mi fac reclama. dar, e simpatic sa gasesc ceva care imi aduce aminte de altceva, conex. e draguta imaginea din finalul textului tau. Nichita Stanescu e un poet care nu are nici inceput si nici sfarsit. opera lui mi se parea "cea mai autentica" si cu mult deasupra celorlalte lucruri scrise de altii.
0
