Monștrii

Toți ascundem monștrii îi scoatem afară de mici începem cu gâzele furnici, gândăcei, muște la mine a fost un fluture cu aripi albe l-am urmărit cu bățul prin iarbă până a rămas nemișcat n-am mai putut să-l fac să zboare și-atunci am știut. Toți ne naștem cruzi și crude ne rămân palma, pieptul, mintea tot ce se zbate-n noi mai tare la mine-au fost gândul și dorința nu mereu drepte mi-am așteptat pedepsele și încă le mai aștept unele au și venit iar când mi-au bătut la ușă le-am primit cu inima strânsă și-am înțeles. Toți ne umplem de vină câte-o picătură pe zi până ne acoperă la mine e orgoliul tăcerea mea mândră care nu lasă loc de bună ziua și nici nu se înmoaie odată cu timpul aș putea să spun ceva dar ce rost are tac și-aștept regretul care știu c-o să vină și o să-l accept. Toți suntem făcuți așa răi dar nu sunt mereu bățul sau palma care dor sau gândul și dorința negre uneori răul vine pe nesimțite ca un reflux amar de bilă pe care nu poți decât să-l scuipi. Răul e mai simplu de-atât și ni-l facem zilnic din ciudă, din greșeală uneori din suferință răul poate fi doar un cuvânt ucigător îl ascuți, îi înmoi vârful în otravă și-l înfigi acolo unde carnea e mai fragedă cuvintele sunt arme pe care le descărcăm în noi sângerăm pe nevăzute ne ascundem cicatricile pansate cu îmi pare rău sau lăsate să se usuce singure în nepăsare e ușor ca un joc de copii unde regulile se schimbă de la minut la minut singura condiție e să câștigi cu orice preț să ai ultimul cuvânt cel mai ascuțit cel mai otrăvit ai câștigat felicitări ai ajuns la țintă o victorie meschină pentru inima ta mică cu care trebuie să fii gata să trăiești.