Camelia Voicu

Iubire, miroși a mugure de zmeur... Înmiresmat lângă inimă tragi. Fă-mă fericită întâia oară Călător venind cu un porumbel în mână! În ochi alunecă de dor șiroaie , Buzele-ncleștate cu

Cine și-ar fi imaginat că un fluture Îți poate schimba viața, Că poate deveni cântec, Că poate aduce răsăritul pe aripi. Așează-te cu tot sufletul pe pieptul meu și citește... Þi-au scris

Când visele se lovesc de nori… Prizonieră mi-e făptura în adevăr, Coaja sufletului mi-e îngenuncheată De fantasme adânci ce plâng. Mă doare atingerea absentă, Timpul trăit în

Căutăm patimă fierbinte în stropi de ploaie, Mijlocul sufletului lacrimă, Gândurile noastre cad frânte, Clipe netrăite aleargă frustrate Cu pașii loviți de infinit împietrit. Te salvez eu sau

Dacă ne uităm în suflet… Prin noi trece Zbuciumul unei viori, Ploaia fără culoare Ce alunecă șiroaie, Neliniștea iubirii Sugrumată de fericire. Dacă ne uităm înapoi… Fiecare zi a început

Văd în tine Amănuntele cuvintelor reci, Descântecul timpului ce se zbate Pe strunele unor gânduri. Răsari cu briza iubirii, Dispari ca lacrimile fierbinți Și arzi cu sufletul închis. Porți în

Luna a sărutat pământul Cu o clipă de lumină rece Și-a trimis o pasăre cu ochi de plumb Să cunoască o inimă fluture Aripile și-a întins valsând cu vântul Și-un țipăt i-a cutremurat

Mi-a rămas un pumn de stele; unde păstrez un moment de tăcere, un sărut ce poate încălzi o mare, și-o îmbrățișare nemuritoare. Tăcerea mocnește pe-o umbră de dor, puterea ei străpunge orice

Tu ești ecou amar , un chip frumos ca o durere. Privește fără să zărești ceva Și mă vei simți. Căci tu ești departe În noapte! În cerul senin, albastru ca smaraldul În luna aurie ce-acoperă