Zâmbet tras prin culoare
Iubire, miroși a mugure de zmeur... Înmiresmat lângă inimă tragi. Fă-mă fericită întâia oară Călător venind cu un porumbel în mână! În ochi alunecă de dor șiroaie , Buzele-ncleștate cu
Străina
Când visele se lovesc de nori… Prizonieră mi-e făptura în adevăr, Coaja sufletului mi-e îngenuncheată De fantasme adânci ce plâng. Mă doare atingerea absentă, Timpul trăit în
Infinit împietrit
Căutăm patimă fierbinte în stropi de ploaie, Mijlocul sufletului lacrimă, Gândurile noastre cad frânte, Clipe netrăite aleargă frustrate Cu pașii loviți de infinit împietrit. Te salvez eu sau
Dacă privim prin noi
Dacă ne uităm în suflet… Prin noi trece Zbuciumul unei viori, Ploaia fără culoare Ce alunecă șiroaie, Neliniștea iubirii Sugrumată de fericire. Dacă ne uităm înapoi… Fiecare zi a început
Inima fluture
Luna a sărutat pământul Cu o clipă de lumină rece Și-a trimis o pasăre cu ochi de plumb Să cunoască o inimă fluture Aripile și-a întins valsând cu vântul Și-un țipăt i-a cutremurat
Un pumn de stele
Mi-a rămas un pumn de stele; unde păstrez un moment de tăcere, un sărut ce poate încălzi o mare, și-o îmbrățișare nemuritoare. Tăcerea mocnește pe-o umbră de dor, puterea ei străpunge orice
