Mediu
Tu ești ecou amar ,
un chip frumos ca o durere.
Privește fără să zărești ceva
Și mă vei simți.
Căci tu ești departe
În noapte!
În cerul senin, albastru ca smaraldul
În luna aurie ce-acoperă înaltul,
În zari senine fara noapte, ploaie si suspine.
Þi-am dăruit ce nimănui n-am dăruit vreodată
Iubirea mea închisă într-o inimă argintie....
Poate-n lumea ta
Își va găsi uitarea.
Să-mi pui dragostea-napoi în suflet...
Să nu mă sting ca focul în zăpadă,
Să nu mă pierd în vesnicie.
Să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Și gândind că dormi, îți sărut ochii închiși
Până surâzi , zambind un timp.
Caut în fiecare noapte,
Iubirea ce-a plecat cu o inimă argintie.
O inimă ce-mi păstrează și astăzi
Sufletul tanjind de bucurie.
Renunț, revin și uite așa
Simt că îmi e totuna
Mai ține-mă-n viață
Păstrându-mi sufletul
Ca să pot trăi într-o inimă argintie
003559
0