Vuiet prelung

Din secunda in secunda, timpul se opreste sa asculte.
Primavara, parca totul e altfel...

Izbândă :\" pamântul a scuipat rădăcini roșii\".
Imaginea sângelui care pulsează sâmburi - inedită, expresivă.
Vuietul prelung este, din pacate, oricum am intoarce-o, un loc comun.

O poezie patimasa si bine pusa in pagina , in scena alba decorata pe alocuri cu simbolurile naturii. A reveni la simbolurile atavice inseamna a te naste din nou. E frumoasa simbioza regnurilor din ultima strofa.

Imi place, bine lucrat textul, destul de periat, genul meu :)
Mi-a placut in mod special imaginea pamantul a scuipat radacini rosii
O singura nedumerire am: \"radacini rosii\" si \"samburi[...]rosii\"; ai repetat intentionat culoarea sau nu te-ai concentrat? Daca e sa renunti la una dintre ele, sa nu renunti la prima constructie, cea care mi-a placut.

...or fi globulele albe si rosii din sange!!! Iar radacinile rosii seamana cu niste cheaguri de sange scuipate de pamantul bolnav...

am observat ca tema primaverii a fost indelung dezbatuta in ultimele 2 saptamani de toti membrii site-ului. ceea ce face, dupa parerea mea, aceasta poezie speciala este imbinarea simturilor dezmortite dupa o iarna obositoare.
\"sângele surd
pulsează într-una
sâmburi albi și roșii\"
energia revine in corpurile noastre, natura infloreste, totul se rezuma la perceptii, totul e alb, pur, proaspat.
\"liniștea membrelor ce naște
eden din doi în doi eoni;
presupun ca aceste versuri se refera la anotimpurile de tranzitie (primavara si toamna) premergatoare adevaratelor anotimpuri (iarna si vara). extremismul nu e binevenit in viziunea ta. normalitatea este anormalitatea ta. toate simturile sunt rasfatate. dar parca primavara se evapora dupa ce presentimentul ei s-a evaporat. tu nu vrei sa renunti la presentimentul primaverii. te-ai agatat cu unghiile adanc in acest presentiment. let go.
zsa zsa...

eden din doi în doi eoni iata un vers excelent! Cred ca el salveaza intreaga viziune, care e nitel cosmologica, romantic goethe-eana (microcaosm-macrocosm), care face ca pe vremuri, sa comunice neuronii cu cometele.

Buna,
Nu pot decat sa ma minunez ca vuietul meu a ajuns pana la simturile voastre. In parte, fiecare are dreptate.
Alice, ma bucur ca vibrezi primaverii ca si mine, chiar daca ne indreptam catre acelasi loc comun (Adrian), de fiecare data re-nastem(Madalin), si parca mereu altfel, un pic, sau poate nu e vorba decat de un rasunet ciclic.
Cristina, culoarea este repetata intentionat, in locuri si pentru sensuri oarecum diferite, nu vad alte nuante, se apropie foarte tare de interpretarea data de Raluca.
Andrei, ai intuit foarte bine starile mele, nu pot decat sa ma bucur, se simte bine primavara din sufletul meu, vad:), chiar daca e presarata cu viziuni cosmologice (Cosmin), mie imi place sa cotrobai dincolo de simturile fizice...nu stiu daca reusesc, nu am cum sa aflu asta.
Ce observ insa, si ma bucura lucrul asta foarte tare, este ca fiecare a avut cate o imagine reprezentativa pe care a considerat-o salvatoare, probabil ca intr-un fel sau altul va reprezinta (ma rog, exagerand un pic, scuze)...
multumesc pentru trecere si comentariile voastre.

o sa ma sparg in mii de dimineti
cu miros de vant...
o sa-mi cresc iarba spre nameti
si iarna o sa-mi plang.
imi place mult!mi-ai adus primvara cu \"o floare de vuiet prelung\"
cu drag,lore

Lore, ce surpriza placuta mi-ai facut! Si ce versuri frumoase mi-ai lasat tu aici!
O sa-mi frang zorile
florile
norii se vor sparge in mii de dimineti
iarna nu ma plange
o sa-mi creasca iarba prin nameti
Multumesc Lore!